Elias Charalambous a fost desemnat antrenorul etapei 29 în Liga 1! Surpriză în echipa ideală a rundei

Alex Masgras Publicat: 5 martie 2024, 12:55

Comentarii
Elias Charalambous a fost desemnat antrenorul etapei 29 în Liga 1! Surpriză în echipa ideală a rundei

Elias Charalambous, înaintea meciului FCSB - Petrolul Ploieşti / Profimedia

Elias Charalambous a fost desemnat antrenorul etapei 29 în Liga 1! FCSB s-a impus cu 1-0 în meciul de pe teren propriu cu Petrolul Ploieşti şi are un avans de 12 puncte faţă de Rapid, ocupanta locului secund.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul cipriot a primit titlul de antrenorul etapei pentru modul în care a reuşit să gestioneze perioada aglomerată din Liga 1, cu etapă intermediară. Liderul din Liga 1 este singura echipă care a obţinut nouă puncte în ulitmele trei etape.

Elias Charalambous a fost desemnat antrenorul etapei 29 în Liga 1! FCSB nu are jucători în echipa ideală

Chiar dacă Elias Charalambous a fost desemnat antrenorul etapei, jucătorii celor de la FCSB nu au prins echipa ideală a celor de la lpf.ro, după meciul cu Petrolul Ploieşti, câştigat cu 1-0.

PORTAR

Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova) – A avut două intervenţii importante în momente cheie, prin care a dat încredere echipei.

Reclamă
Reclamă

FUNDAŞI

Bogdan Oteliţă (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Titularizat pentru a 18-a oară în acest sezon, şi-a trecut în cont prima pasă de gol în SuperLigă.

Lucas Masoero (Universitatea Cluj) – Cu fundaşul argentinian în centrul defensivei, clujenii au depăşit 400 de minute consecutive fără gol încasat.

Reclamă

Arlind Ajeti (CFR 1907 Cluj) – Internaţionalul albanez a marcat golul în urma căruia CFR Cluj s-a întors din deplasarea de la Ovidiu cu un punct.

Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Probabil, cel mai bun meci de la revenirea la Sf. Gheorghe. A dominat întreg flancul stâng.

MIJLOCAŞI

Andrej Fabry (UTA Arad) – Gol şi pasă decisivă în victoria care o păstrează pe UTA Arad în lupta pentru un loc în play-off.

Alessandro Murgia (FC Hermannstadt) – A pasat decisiv la primul gol înscris de sibieni. A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului.

Cosmin Matei (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – A arătat că este un jucător cu glezna fină. A scos penalty-ul care a deschis drumul covăsnenilor spre victorie şi a marcat un gol frumos.

ATACANŢI

Marius Ştefănescu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Graţie dublei reuşite în ultima etapă, a ajuns la 10 goluri în campionatul curent, fiind golgheterul grupării din Sf. Gheorghe.

Ianis Stoica (FC Hermannstadt) – A marcat primele goluri în tricoul sibienilor. Are 14 reuşite în 75 de prezenţe în SuperLigă.

Alexandru Mitrţă (Universitatea Craiova) – Un jucător de 10! A marcat al 10-lea gol în campionatul curent, în care este şi liderul din clasamentul pasatorilor decisivi tot cu 10 reușite.

ANTRENORUL ETAPEI

Elias Charalambous – A gestionat perfect prima perioadă cu etapă intermediară din acest an, gruparea roş-albastră fiind singura care a luat nouă puncte din ultimele trei runde.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ar trebui să fie titular în poarta României la barajul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și