Dănuț Lupu este inculpat într-un alt dosar penal! Fostul internațional român va fi eliberat din închisoare, dar a primit o nouă lovitură uluitoare.
Fostul jucător a primit aviz favorabil din partea Judecătoriei Sectorului 5 și va fi eliberat mai repede din închsioare. Acesta a primit inițial pedeapsa de 7 luni și 10 zile, pentru conducere repetată fără permis, însă a efectuat 5 luni din aceasta.
Dănuț Lupu este inculpat într-un alt dosar penal
Chiar dacă va fi eliberat din închisoare, Dănuț Lupu are din nou emoții. Potrivit informațiilor oferite de romaniatv.net, procurorii de la Parchetul Capitalei îl acuză din nou pe fostul internațional.
Aceștia s-au legat de un moment petrecut pe data de 18 iunie 2022, atunci când Dănuț Lupu a condus din nou fără permis, carnetul acestuia fiind anulat în anul 2001. Acuzația este cu mult mai gravă, având în vedere că la momentul respectiv Lupu mai avea 2 dosare penale deschise, pentru aceași faptă.
În acest dosar penal mai sunt implicați și soția lui Dănuț Lupu, Mihaela, dar și un prieten al acestuia, Teodor Eremia. Potrivit anchetatorilor, femeia și prietenul lui Lupu au mințit la declarații și au ascuns faptul că fostul internațional se afla la volan.
Totodată, Judecătoria care l-a eliberat mai devreme pe Lupu i-a transmis și un avertisment, care poate fi revăzut în decizia comunicată pe data de 7 martie:
”Atrage atenţia petentului condamnat asupra prev. art. 104 Cod penal, respectiv posibilitatea revocării liberării condiţionate, în cazul în care va mai comite noi infracţiuni”, este avertismentul primit de Lupu.
Echipa cu care va semna Dănuţ Lupu imediat ce va ieşi din închisoare: „Ne rezolvăm o necesitate”
Echipa cu care va semna Dănuţ Lupu imediat ce va ieşi din închisoare este ACSFC Dinamo. Fostul fotbalist va lucra pentru clubul Dinamo deţinut de Nicolae Badea.
Înainte de a fi condamnat, Dănuţ Lupu a fost director sportiv la clubul Dinamo deţinut de Ministerul de Interne.
Clubul lui Badea se află în Liga a 4-a, în timp ce CS Dinamo, clubul Ministerului de Interne, se află în Liga a 3-a.
”Da, este corect, va fi director sportiv la FC Dinamo, la Liga 4. (n.r. Practic, îi săriți în ajutor) Ne rezolvăm o necesitate a noastră”, a declarat Nicolae Badea pentru iamsport.ro.
”Mi-am îndeplinit fracția, regret fapta și doresc sa mă întorc acasă alături de ai mei”, a spus Dănuţ Lupu în sala de judecată, în decursul zilei de 7 martie.
Fostul fotbalist a primit acceptul de a ieşi din închisoare. Dănuţ Lupu mai are însă de aşteptat, decizia instanţei nefiind definitivă.
- Dănuț Lupu este inculpat într-un alt dosar penal
- Fostul internațional a primit aviz de eliberare, însă nu a scăpat de emoții
- Brazilia - Japonia e luni, de la ora 20:00, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Germania - Paraguay e luni, de la ora 23:30, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Ce mănâncă David Popovici la 4:30 dimineața. Așa a ajuns să fie campion
- Cum arată ceasul de 300.000 de euro al lui Cosmin Olăroiu. Românul nu s-a uitat la bani
- Cine este iubita lui Kylian Mbappe. Fotbalistul a renunţat la modelul transgender, pentru o viaţă cu ea
- Decizia radicală luată de Rusia, după declarațiile lui Emil Boc. Ce se va întâmpla la Cluj
- Soția unui fost jucător de la Dinamo, atacată cu briceagul în București. Poliția și Ambulanța au intervenit

































