Basarab Panduru a avut un verdict dur pentru Dinamo după 0-3 cu Hermannstadt. Fostul internațional a vorbit despre echipa din Ștefan cel Mare, după prima etapă din playout.
Duelul dintre Hermannstadt și Dinamo s-a încheiat cu scorul de 3-0. Partida de la Sibiu a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Basarab Panduru, verdict dur pentru Dinamo după 0-3 cu Hermannstadt
Fostul jucător este de părere că jucătorii lui Zeljko Kopic au făcut un meci demn de o echipă retrogradată, în deplasarea de la Sibiu.
Basarab Panduru a menționat faptul că scorul a fost unul corect și că deplasările sunt dificile pentru jucătorii echipei din Ștefan cel Mare.
“Acum, după meciul ăsta zici că e retrogradată. Nu pot să găsesc… Meritul e doar al Hermannstadtului, că mirosea a gol din minut în minut. E corect, aşa trebuia să se întâmplă, că s-a jucat doar la o singură poartă. Poate mai mare putea fi scorul, dar aşa e corect.
La noi, de la o zi la alta se schimbă clasamentul ăsta. Meciurile lui Dinamo în deplasare sunt grele, la Cluj e greu, la Galaţi e greu, speră şi Botoşaniul, dar dacă pierzi şi la Botoşani deja eşti retrogradat direct”, a spus Basarab Panduru, la orangesport.ro.
Zeljko Kopic şi-a făcut praf jucătorii după umilinţa cu Hermannstadt: „Cu acest joc nu merităm nimic”
Zeljko Kopic şi-a făcut praf jucătorii după umilinţa cu Hermannstadt. Antrenorul croat al lui Dinamo a punctat după meci că elevii lui nu au câştigat dueluri. Kopic a subliniat şi că dinamoviştii nu au respectat planul de joc.
„Şi-au creat numeroase ocazii şi au meritat cele 3 puncte.
Câştigăm şi pierdem meciuri împreună. Nu poţi câştiga dacă pierzi dueluri şi dacă nu faci pressing.
Cu acest joc nu merităm nimic, dar am arătat că putem juca şi altfel. Nu merităm mai mult astăzi decât să pierdem.
(n.r: despre retrogradare) Suntem încă aici, avem 8 jocuri. Am arătat până acum că putem juca un fotbal bun.
Nu pot judeca jucătorii fiindcă au jucat prost 45 de minute. Hermannstadt e o echipă bună acasă, a fost mai bună decât noi.
Nu cred într-un accident. Dacă eşti puternic, câştigi dueluri. Nu am reacţionat şi nu ne-am respectat planul.
(n.r. despre absenţa lui Dennis Politic) E important pentru noi. Gnahore a fost important pentru noi în ultimele jocuri. Trebuie să acceptăm că nu putem avea toţi jucătorii la fiecare meci”, a declarat Zeljko Kopic pentru digisport.ro după Hermannstadt – Dinamo 3-0.
- Basarab Panduru, verdict dur pentru Dinamo după 0-3 cu Hermannstadt
- Mesajul transmis de fostul internațional
- Norvegia - Anglia e duminică, de la ora 00:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Argentina - Elveţia e duminică, de la ora 04:00, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
- Dinamo, victorie la limită cu o nou-promovată din Liga a 2-a. Un nou transfer a decis soarta meciului
- Filipe Coelho, mesaj trașant pentru jucătorii săi înainte de Supercupa României: “Dincolo de matematică…”
- De la FCSB direct la echipa promovată în Liga 1: „Are calitate, joacă pe mai multe poziții”
- Daniel Pancu a vorbit despre transferuri după ce s-a întors cu Rapid din cantonament: “Vor mai veni jucători”
- Ce ghinion! Fotbalistul de la FCSB care s-a accidentat în cantonament a fost lovit de propriul coleg


































