Închide meniul

Anunţul lui Andrei Nicolescu după decizia teribilă primită de Dinamo: “Vom ataca”! Planul “câinilor” pentru a scăpa de sancţiune!

Publicat: 28 martie 2024, 20:30

Comentarii
Anunţul lui Andrei Nicolescu după decizia teribilă primită de Dinamo: Vom ataca! Planul câinilor pentru a scăpa de sancţiune!

Andrei Nicolescu / Antena Sport

Anunţul lui Andrei Nicolescu după decizia teribilă primită de Dinamo a venit acum. Administratorul special al “câinilor” a precizat că Dinamo va ataca suspendarea de 4 jocuri fără spectatori în tribune.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andrei Nicolescu a precizat că Dinamo va face tot posibilul, prin mijloacele pe care le are, să schimbe decizia iniţială, care a afectat serios clubul.

Anunţul lui Andrei Nicolescu după decizia teribilă primită de Dinamo: “Vom ataca”!

Tehnic, vom ataca decizia! Vom folosi toate mijloacele procedurale. Am luat opinia unor specialiști, alții decât noi, vom vedea ce putem remedia.

Mă aștept la Apel ca deciziile care sunt date sau care vizează sancțiuni să fie date în spiritul jocului, în cel al temei pe care FRF a lansat-o de câțiva ani, prin care-și dorește cât mai mulți suporteri la stadion.

Acolo unde greșelile se pot individualiza, să se treacă la acțiune, să nu fie decizii globale, ca suporterii, întreaga masă de suporteri, să aibă de suferit. Nu vreau să intru în polemică, de aceea nu lansez cifre.

Reclamă
Reclamă

Este decizie grea, ne va dovedi caracterul. Vom fi mai puternici decât am fost! Sunt sigur. Cei care vor fi alături de echipă acum, vor dovedi că pot face asta, în orice situație.

Sper că demagogia se va risipi. Nu avem nevoie de susținere prin declarații, ci prin exemplu, concret. Avem nevoie de suporteri să fie aproape de echipă în acest moment extrem de greu”, a declarat Andrei Nicolescu pentru gsp.ro.

Stadionul pe care va juca Dinamo, după sancțiunea primită! Anunț de ultim moment: „Îi ajutăm cu orice!”

S-a aflat stadionul pe care va juca Dinamo, după sancțiunea uriașă primită, de a disputa patru meciuri fără spectatori. Inițial s-a vehiculat faptul că trupa din Ștefan cel Mare se va muta la Târgoviște. Ei bine, „câinii” vor rămâne pe arena Arcul de Triumf.

Reclamă

Dinamo a primit interdicția de a disputa patru meciuri cu spectatori, ca urmare a incidentelor de la meciul cu UTA. „Câinii” au primit și o amendă de 100.000 de lei.

Conform prosport.ro, Dinamo va continua să-și dispute partidele pe arena Arcul de Triumf. Primul meci pe care îl va disputa acolo, după sancțiunea primită, este cel cu Petrolul, care se va disputa pe 1 aprilie.

Administratorul arenei Arcul de Triumf a anunțat că îi va ajuta pe „câini”, dezvăluind că fiul său este un mare fan al echipei din Ștefan cel Mare.

„Copilul meu a început să plângă când a aflat că nu poate să meargă la meci! El este un mare dinamovist! Îi ajutăm cu orice au nevoie pe cei de la Dinamo, la facem orice facilitate ca să rămână pe Arcul de Triumf. Deocamdată, cert este că doar meciul cu Petrolul, din următoarea etapă, se va juca aici.

Este nedrept ce s-a întâmplat! Nu e posibil ca toți suporterii să sufere pentru un procent de 1%”, a declarat Radu Popa, conform sursei citate mai sus.

„O decizie proastă!” Ionuț Lupescu, reacție categorică după pedeapsa uriașă primită de Dinamo

Ionuț Lupescu a oferit o reacție categorică, după pedeapsa uriașă primită de Dinamo, de a juca patru meciuri acasă fără spectatori. Fostul internațional consideră că trupa din Ștefan cel Mare nu ar fi meritat o astfel de sancțiune.

Au luat o decizie proastă (n.r. – 4 etape). O spune unul care a fost 5 ani în Comitetul de Disciplină UEFA. Sunt de acord că trebuie toleranță 0 pentru asemenea acte, dar când mai sunt 4 etape din play-out, toată lumea în România ar trebui să încerce să aducă mai mulți spectatori pe stadioane.

Cluburile vor să facă bani din orice și cred că se puteau găsi și alte soluții, închizi numai o parte din peluză, interzici accesul oaspeților la meciurile din deplasare. Se pot găsi alte pedepse pentru a nu influența un play-out, e vorba de 4 meciuri.Ori s-au grăbit, ori nu i-a interesat, ori n-au judecat așa cum au trebuit. Trebuie să iei și aceste aspecte în considerare când iei o decizie, mai ales pe final de campionat. Puteau să judece în spiritul fotbalului”, a declarat Ionuț Lupescu, conform prosport.ro.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:33
Celta Vigo – PAOK 1-0. Răzvan Lucescu, eliminat de echipa lui Ionuț Radu din Europa League. Toate rezultatele serii
23:58 26 feb.
Cum l-a caracterizat Gigi Becali pe Denis Alibec, după ce fostul lui jucător l-a ironizat!
23:21 26 feb.
Ferencvaros – Ludogorets 2-0, meci istoric! Nu s-a mai întâmplat niciodată asta într-o campanie europeană
22:41 26 feb.
Fiorentina, la un pas de umilinţă în play-off-ul Conference League! Rezultat ruşinos în timpul regulamentar
22:38 26 feb.
Ilie Stan a plecat din România! Tehnicianul, salariu important la noua sa echipă
22:21 26 feb.
Gabi Matei, aşteptat la antrenamente, în ciuda scandalului pariurilor: “Sunt curios dacă o să vină”
1 EXCLUSIVGică Craioveanu, cuvinte mari despre transferul uriaş pentru fotbalul românesc 2 FotoImplicată într-o afacere de 800 de milioane de euro! Ea este cea mai bogată fată de fotbalist din România 3 Ajuns rezervă la FCSB, transfer de 5 milioane de euro. Negocieri cu o echipă de top 4 Gigi Becali, replică la Denis Alibec: “A luat 450.000 de euro și a jucat nici 20 de minute” 5 UPDATEAdus în cătuşe la Parchet, Gabi Matei va fi cercetat sub control judiciar 6 Victor Angelescu a anunţat o revenire miraculoasă la Rapid: “Nu mă aşteptam. Nu mai aveam absolut nicio şansă”
Citește și