Fanii naţionalei Angliei şi zona în care şefii UEFA le-au recomandat să stea în timpul EURO 2024 / colaj Profimedia Images, Hepta
Gafă uluitoare a şefilor UEFA! Aceştia le-au recomandat fanilor englezi care vor susţine naţionala lui Gareth Southgate la EURO 2024 să stea în “cea mai periculoasă mahala din Germania”.
Un videoclip apărut pe internet arată un bărbat împuşcat în timpul unei lupte cu arme care a avut loc în miezul zilei!
Gafă uluitoare a şefilor UEFA! Unde le-au recomandat fanilor englezi să stea în timpul EURO 2024: “E cea mai periculoasă mahala”
Fără să cunoască situaţia de acolo, şefii UEFA i-au sfătuit pe fanii englezi să stea pe perioada EURO 2024 într-o zonă extrem de periculoasă, plină de dependenţi ai drogului “zombi”.
UEFA a şi indicat anumite hoteluri din apropierea gării din Frankfurt (sau “Bahnhofsviertel”, cum e cunoscută în limba germană). Numai că în acea zonă îşi fac veacul, potrivit The Sun, circa 5.000 de dependenţi de droguri şi 300 de dealeri de substanţe interzise.
Heroina şi cocaina se pot procura lejer din zonă, dar, recent, au apărut chiar şi droguri mai periculoase. Unul dintre acestea ar conţine un amestec de “crack” (cocaină care poate fi fumată).
„Este amestecat în mod diferit. Îi înfurie mai mult”, a mărturisit, pentru sursa citată, un lucrător din domeniul drogurilor.
În zonă, măturătorii beneficiază de protecţie din partea poliţiei!
“Bahnhofsviertel” este atât de periculoasă încât poliţia le oferă protecţie angajaţilor care mătură străzile.
„Nu cred că este în regulă ca UEFA să facă o recomandare fanilor să rămână în această zonă. Trecătorii care se plimbau prin Bahnhofsviertel au fost jefuiți și amenințați”, a declarat Peter Postleb, consilier al primarului din Frankfurt în 2006, atunci când în oraș s-au jucat meciuri de la Campionatul Mondial din Germania.
„Situațiile pot escalada rapid. Ca trecător, intri rapid, din păcate, în conflict cu cei de acolo, care au devenit foarte agresivi. Ești hărțuit și împins”, a mai mărturisit acesta.
Ce le-a putut transmite UEFA fanilor englezi care vor merge în Frankfurt să îşi susţină naţionala la EURO 2024!
UEFA a prezentat “Bahnhofsviertel” ca o zonă potrivită de cazare pentru fanii englezi, în ciuda faptului că acolo se petrec numeroase incidente, iar dependenţi ai drogului extrem de periculos “zombi” consumă stupefiante fără nicio reţinere în apropierea gării.
„Veți descoperi o varietate de locuri de cazare în imediata apropiere a Gării Centrale sau în întreaga zonă Bahnhofsviertel. De aici, puteți accesa cu ușurință și convenabil alte noduri cheie de transport din oraș.
Acest lucru face din Bahnhofsviertel o alegere deosebit de atrăgătoare dacă vă gândiți la excursii pentru a explora orașul sau împrejurimile sale”, a transmis UEFA.
Jude Bellingham şi Harry Kane au dus Anglia la EURO 2024! Mijlocaşul lui Real Madrid a dat recital pe Wembley
Jude Bellingham şi Harry Kane au dus Anglia la EURO 2024! Vicecampioana Europei a câştigat duelul cu Italia, campioana en-titre, în meciul de pe Wembley, într-o reeditare a finalei de la EURO 2020, câştigată de Squadra Azzurra la loviturile de departajare.
Echipa lui Gareth Southgate s-a impus cu 3-1, graţie dublei lui Harry Kane şi a golului marcat de Marcus Rashford. Jude Bellingham, starul lui Real Madrid, a contribuit la două dintre golurile englezilor.
Echipa naţională a Angliei a obţinut calificarea la Campionatul European din Germania. Jucătorii lui Gareth Southgate au răzbunat finala pierdută chiar pe Wembley în faţa Italiei la EURO 2020. Cu peste 83.000 de spectatori în tribune, englezii s-au impus cu 3-1.
Italienii au deschis scorul în minutul 15, prin Scamacca, dar gazdele au restabilit egalitatea în minutul 32. Jude Bellingham a obţinut o lovitură de la 11 metri, transformată de Harry Kane.
Starul lui Real Madrid a ieşit la rampă şi după pauză. Bellingham a pasat decisiv la golul lui Marcus Rashford din minutul 57, după un contraatac superb. În minutul 77, Harry Kane a realizat dubla.
- Gafă uluitoare a şefilor UEFA! Aceştia le-au recomandat fanilor englezi să stea în “cea mai periculoasă mahala” din Germania pe perioada EURO 2024
- The Sun a prezentat pe larg cât de gravă este situaţia în zonă!
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Ion Ţiriac împlineşte 87 de ani! Cadou între miliardari: ce a putut primi de la Bernie Ecclestone
- Bruneta celebră şi-a făcut iubit, după ce soţul milionar, cu care are 3 copii, a înşelat-o! A luat şi o decizie radicală
- „A fost ceva ireal!” Leo Messi, în poză cu românca din Constanța cu avere la fel de mare ca a lui
- Mesajul lui David Popovici pentru Cristi Chivu, care a câştigat titlul în Italia
- Ce a făcut Gigi Becali până acum în Parlamentul României? Patronul FCSB a luat o singură dată cuvântul în plen































