Silviu Lung Jr. a plecat de la Poli Iași și semnează cu Universitatea Craiova! Mihai Rotaru face tot posibilul pentru a aduce titlul în Bănie și își întărește echipa cu un transfer surprinzător!
După un singur sezon în tricoul celor de la Poli Iași, Silviu Lung Jr a decis să își schimbe echipa. Portarul a revenit în anul 2023 în România, după ce și-a încheiat lunga aventură din străinătate.
Silviu Lung Jr. a plecat de la Poli Iași și semnează cu Universitatea Craiova!
Potrivit informațiilor oferite de gsp.ro, Silviu Lung Jr. va ajunge la Universitatea Craiova, acolo unde se va lupta pentru un post de titular cu Laurențiu Popescu.
În stagiunea care tocmai s-a încheiat, Silviu Lung Jr. a adunat 24 de meciuri la Poli Iași, în care a primit 29 de goluri. În România, portarul a mai fost legitimat la Astra, echipă alături de care a câștigat un titlu, în anul 2016.
Pe plan extern, Lung a fost legitimat la Kayserispor, din 2017 până în 2022. Mai apoi a plecat la Al-Raed, în anul 2022, iar, în cele din urmă, avea să semneze cu Poli Iași.
Mihai Rotaru face astfel o mutare importantă, având în vedere că patronul trebuie să își îmbunătățească lotul și pentru preliminariile UEFA Conference League.
OFICIAL | Universitatea Craiova a anunţat prima despărţire înainte de noul sezon: „Îi mulţumim pentru tot”
Universitatea Craiova a anunţat prima despărţire înainte de noul sezon. Un veteran pleacă de la echipa patronată de Mihai Rotaru.
Raul Silva (34 de ani) nu va continua la Universitatea Craiova. Echipa patronată de Mihai Rotaru a transmis că fundaşul brazilian a părăsit formaţia craioveană.
„Mulțumim, Raul Silva!
Clubul Universitatea Craiova s-a despărțit de fundașul central ca urmare a încheierii contractului.
Îi mulțumim lui Raul pentru tot ceea ce a realizat la Știința, îi dorim mult succes în continuare și, de ce nu, să se întoarcă, la un moment dat, ca membru al staffului tehnic 🤍💙”, a transmis Universitatea Craiova, pe Facebook.
Mihai Rotaru anunța anterior primele 2 plecări de la Universitatea Craiova, după ce formaţia din Bănie a prins ultimul bilet pentru Europa. Echipa lui Constantin Gâlcă a câştigat la loviturile de departajare barajul pentru Conference League cu U Cluj.
„A fost seara tuturor jucătorilor, Popescu cu un moment special. Vorbeam dacă am mai avut un băiat atât de plăcut. Raul Silva a terminat contractul. I-am propus prelungirea contractului, dar a spus «tataie nu mai poate».
Mateiu și-a terminat contractul, dar nu am luat o decizie. Mateiu și Bancu au primit tablouri omagiale pentru 10 ani petrecuți la Craiova. Mateiu e sigur că nu mai joacă, dar eu nu. Vreau să le mulțumesc lui Mateiu și Bancu pentru cei 10 ani. Sunt mândru că au fost aici”, a declarat Mihai Rotaru, la primasport.ro.
- Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
- Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
- „Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid
- Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”
- Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana


































