Închide meniul

Adrian Porumboiu, discurs uluitor despre Răzvan Burleanu: “Numai boul e consecvent! Nefiind bou, mă pot adapta!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 24 iunie 2024, 10:25

Comentarii
Adrian Porumboiu, discurs uluitor despre Răzvan Burleanu: Numai boul e consecvent! Nefiind bou, mă pot adapta!

Adrian Porumboiu / Hepta

Adrian Porumboiu a avut un discurs uluitor despre Răzvan Burleanu. Porumboiu a lăudat managementul şi performanţele realizare în mandatul lui Burleanu, deşi de-a lungul timpului a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai preşedintelui FRF.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Adrian Porumboiu a explicat şi de ce şi-a schimbat poziţia în ceea ce îl priveşte pe actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.

Adrian Porumboiu, discurs uluitor despre Răzvan Burleanu

„Poziţia mea e total schimbată şi e schimbată de evoluţiile care sunt excelente, din punct de vedere al managementului. Uitaţi-vă, e membru în comisia FIFA, în comisia UEFA, e o persoană care contează. Nu mai suntem ciupiţi de arbitri, pentru că totuşi are o forţă la nivelul conducerii FIFA şi UEFA.

Au spus-o alţii mai deştepţi ca mine, că numai boul e consecvent, aşa că, nefiind bou, mă pot adapta la condiţiile actuale şi am o părere excelentă acum despre actuala Federaţie. Am toată admiraţia faţă de ce fac oamenii ăştia la Federaţie, fără să am niciun fel de relaţie. Am băut o cafea cu el (n.r. Burleanu) în birou, i-am spus că nu o să fie (n.r. preşedinte al FRF), timpul a demonstrat că el este şi văd că e la o scară destul de ridicată.

Să fii în comisia FIFA, nu ştiu dacă am avut un român acolo. Să fii în comisia UEFA, au mai fost, dar nu la nivelul lui. Omul merită şi vor veni şi rezultatele şi mă bucur pentru rezultatele care o să apară”, a spus Adrian Porumboiu la primasport.ro.

Reclamă
Reclamă

Răzvan Burleanu a fost în vestiarul naţionalei după Belgia – România 2-0

Răzvan Burleanu a fost în vestiarul naţionalei după Belgia – România 2-0! Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a dezvăluit mesajul pe care l-a transmis Răzvan Burleanu tricolorilor. Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă i-au încurajat pe jucătorii naţionalei după înfrângerea cu Belgia. Ei le-au spus tricolorilor că încă pot câştiga Grupa E de la EURO 2024.

Belgienii au jucători cu niște calități individuale extraordinare, trebuie să recunoaștem și că joacă și unde joacă. Noi am arătat bine ca echipă, sacrificiul și motivația extraordinară a băieților au făcut ca la un moment dat chiar să aibă ocazii de gol și un joc aplaudat de spectatorii români.

Dacă contra Belgiei reușești să faci astfel de faze în care să ajungi unu la unu cu portarul de ce nu ai putea să faci asta contra Slovaciei. Echipa a avut un comportament admirabil din punct de vedere al dăruirii și al orientării tactice.

Reclamă

Îl felicit pe Edi pentru treaba asta, a reușit să împiedice vedetele Belgiei. Nu suntem dezamăgiți, după meci ne-am dus în vestiar împreună cu președintele. I-am încurajat și le-am zis: «Suntem pe primul loc, chiar dacă am pierdut cu 2-0 în fața Belgiei. Puteți să fiți campionii grupei în ultimul meci».

Ai șanse în continuare să te califici, mergi pe mâna ta cu multă încredere și cu mult curaj și așa va fi. Asta este părerea noastră, am văzut și că jucătorii au rezonat cu ea. Erau amărâți, nu pot să spun că era fericire în vestiar, dar se încurajau și spuneau că se poate repara orice oricând”, a declarat Mihai Stoichiţă pentru fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:56
Cristi Borcea s-a întâlnit cu Andrei Nicolescu și i-a transmis un mesaj clar. Cum poate lua Dinamo titlul
9:49
Ce a putut spune Alexandru Musi de faţă cu Gigi Becali, Mihai Stoica, Florin Tănase sau Daniel Bîrligea
9:22
VIDEOUn star englez, arestat pentru agresiune după o încăierare într-un club de noapte. I-a dat un cap în nas unui fan
9:20
Patronul din Liga 1 care se bate la titlu, mesaj incredibil pentru Gigi Becali: “Vă fac campion”
8:46
Lindon Emerllahu pleacă de la CFR pe 1,5 milioane de euro. Unde ajunge jucătorul pe care l-a vrut Gigi Becali
8:38
Decizia luată de Lando Norris după ce a devenit campion mondial
1 Decizia luată de Gică Hagi după eşecul greu cu Metaloglobus 2 Xabi Alonso este istorie! Real Madrid, două nume uriașe pentru înlocuirea antrenorului 3 Motivul real pentru care Costel Gâlcă l-a exclus din lot pe Antoine Baroan, înaintea meciului cu Botoşani 4 Ce jucător a remarcat Mihai Stoica după ce Universitatea Craiova a remizat cu CFR Cluj. Mesajul scurt transmis 5 “Echipa aia din Berceni..” Momentul în care Ciprian Ciucu a dat verdictul în războiul Steaua – FCSB 6 Tatăl lui Louis Munteanu a dat cărţile pe faţă despre negocierile cu Gigi Becali. Motivul pentru care a picat transferul la FCSB
Citește și