Închide meniul

“În altă ligă!” Christian Horner a tras concluziile, după Marele Premiu al Ţărilor de Jos! Ce a spus despre lupta la titlu

Viviana Moraru Publicat: 27 august 2024, 14:51

Comentarii
În altă ligă! Christian Horner a tras concluziile, după Marele Premiu al Ţărilor de Jos! Ce a spus despre lupta la titlu

Christian Horner şi Max Verstappen/ Profimedia

Christian Horner a tras concluziile, după Marele Premiu al Ţărilor de Jos. Şeful de la Red Bull i-a felicitat pe cei de la McLaren pentru succesul de la Zandvoort. Lando Norris a câştigat marea cursă, care a fost în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Lando Norris şi-a trecut în cont a doua victorie din carieră. Britanicul a încheiat cursa de la Zandvoort cu un avans de 22 de secunde în faţa lui Max Verstappen.

Christian Horner a tras concluziile, după Marele Premiu al Ţărilor de Jos

Christian Horner a transmis că monopostul McLaren a fost într-o altă ligă faţă de toate celelalte maşini, în week-end-ul de Formula 1 de la Zandvoort. Şeful de la Red Bull a transmis că echipa sa are multe de învăţat şi speră ca lucrurile să se aşeze înainte de Marele Premiu al Italiei.

Despre clasamentul piloţilor, Christian Horner a transmis că Max Verstappen are în continuare un avans liniştitor, de 70 de puncte. În clasamentul constructorilor însă, Red Bull pierde avans, McLaren fiind la o distanţă de doar 30 de puncte în spatele echipei austriece.

“Îi felicit pe Lando şi pe cei de la McLaren, maşina lor a fost într-o altă ligă. Am făcut tot ce am putut, Max a încheiat pe locul secund, dar putea să observi că ritmul era dintr-o altă ligă.

Reclamă
Reclamă

Avem mult de lucru, am învăţat multe în week-end-ul trecut, lucruri care vor fi valorificate. E timpul să digerăm tot ce s-a întâmplat şi să ne revenim la Monza. Trebuie să înţelegem unde s-a produs acest deificit, am învăţat destul de multe, dar diferenţa a fost uriaşă. Trebuie să vedem cum ne putem îmbunătăţi.

În continuare avem un avans în clasamentul piloţilor, dar la constructori, am pierdut o nouă bucată de puncte. Va trebui să venim cu un răspuns şi sunt încrezător că avem puterea şi profunzimea necesare pentru a face acest lucru”, a declarat Christian Horner, conform formula1.com.

Programul Marelui Premiu al Italiei

A 16-a etapă a sezonului din Formula 1 se va desfăşura în „Templul vitezei” de la Monza. Marea cursă va fi duminică, în direct pe Antena 1 şi live stream în AntenaPLAY, de la ora 15:45.Şi în Marele Premiu al Italiei, echipa McLaren pleacă ca favorită, dat fiind faptul că circuitul de la Monza favorizează monoposturile de viteză.

Reclamă

În sezonul trecut însă, Red Bull a avut un week-end perfect la Monza. Max Verstappen a triumfat, iar Sergio Perez s-a clasat pe locul secund. Situaţia din acest an este diferită însă, dat fiind faptul că „supremaţia” liderului la zi din clasamentul mondial se clatină.

Olandezul nu s-a impus în ultimele cinci curse. Ultimul succes al lui Max Verstappen datează de pe 23 iunie, atunci când reuşea să câştige Marele Premiu al Spaniei.

Lando Norris a triumfat în Marele Premiu al Ţărilor de Jos, având un avans de 22 de secunde în faţa lui Max Verstappen, atunci când a trecut linia de finish. Britanicul de la McLaren este în mare formă şi s-a apropiat la doar 70 de puncte de rivalul olandez de la Red Bull, în clasamentul general al piloţilor.

Week-end-ul din Marele Premiu al Italiei debutează cu prima sesiune de antrenamente, care va fi vineri, de la ora 14:30, live în AntenaPLAY. A doua sesiune de antrenamente va fi tot vineri, de la ora 18:00.

Ziua de sâmbătă va debuta cu a treia sesiune de antrenamente, care se va desfăşura de la ora 13:30, live în AntenaPLAY. Calificărilor vor fi de la ora 17:00, în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY. Marea cursă va fi duminică, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, de la ora 15.45.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:11
A fost dat afară de Gigi Becali de la FCSB și acum înscrie pe bandă rulantă
16:56
L-au scos de pe lista UEFA, chiar înaintea meciului cu Bologna! Decizia luată de FCSB
16:54
VideoAntenaSport Update. Cele mai importante ştiri ale zilei de 23 octombrie
16:41
Ajutor pentru CFR Cluj. Iuliu Mureșan anunță că 500.000 de euro au intrat în posesia clubului
16:40
Mihai Stoica anunță revenirea jucătorului simpatizat de Gigi Becali: „Și-a ridicat capul din pământ!”
16:32
Arne Slot, criticat după victoria lui Liverpool din Champions League:  “Acum toată lumea știe cum să îi bată”
1 Solicitare făcută UEFA pentru excluderea FCSB-ului din competiţii europene 2 Generalii i-au făcut preţul lui Gigi Becali pentru marca Steaua: 11,4 milioane de dolari! Ce a decis patronul FCSB 3 Oraşul din România unde Ion Țiriac pregăteşte o investiţie de sute de milioane de euro. Construcţia gigant pe care o plănuieşte 4 Mutu refuză să fie comparat cu Chivu: “Când duceam Rapid în play-off, nu întrebaţi de ce eu sunt acolo și el la Inter Unde16?” 5 Ioan Varga a primit ofertă pentru clubul CFR Cluj! Decizia patronului a fost imediată: “Ne facem de râs” 6 Rupt de beat, un căpitan de la o echipă din România a făcut accident la ora 4.16 dimineaţa. Cum l-au găsit poliţiştii
Citește și