Dinamo a realizat un transfer de senzaţie, în această pauză datorată meciurilor echipelor naţionale. Patrick Olsen, jucător şcolit la Inter, a semnat cu formaţia antrenată de Zeljko Kopic.
Dinamo a avut parte de un start bun de sezon. „Câinii” continuă să se întărească şi şi-au asigurat serviciile unui mijlocaş danez, în vârstă de 30 de ani.
Transfer de senzaţie realizat de Dinamo
Patrick Olsen s-a despărţit Slask Wroclaw, în această vară. La formaţia din prima ligă din Polonia, mijlocaşul danez a evoluat două sezoane şi jumătate, perioadă în care a bifat peste 70 de meciuri.
În acest sezon, Patrick Olsen a prins lotul formaţiei poloneze pentru un singur meci, cel cu Riga, din preliminariile Conference League. Mijlocaşul însă a fost rezervă neutilizată.
Dinamo a anunţat transferul lui Patrick Olsen prin intermediul aplicaţiei oficiale a clubului. Mijlocaşul a efectuat deja vizita medicală şi urmează să se alăture lotului condus de Zeljko Kopic. Olsen, noul jucător al lui Dinamo, nu a mai bifat un meci oficial de pe 25 mai şi a semnat un contract valabil pe două sezoane cu formaţia din Ştefan cel Mare.
Patrick Olsen a evoluat la formaţia U19 a lui Inter, iar la echipa mare a italienilor a petrecut doar o jumătate de sezon, din iunie 2013 şi până în februarie 2014. Mijlocaşul danez a bifat un singur meci la Inter, în Cupa Italiei.
„Velkommen, Patrick OLSEN!
Clubul Dinamo 1948 București anunță, prin intermediul canalelor de comunicare, semnarea mijlocașului Patrick Olsen.
Ultima dată în prima ligă poloneză, la Slask Wrocław, danezul de 1.78 m a efectuat astăzi vizita medicală și se va alătura lotului condus de Zeljko Kopic.
Noul nostru jucător a început fotbalul la Brøndby, a terminat junioratul la Inter Milano și a mai evoluat în Norvegia (Haugesund), Franța (Lens), Elveția (Grasshopper Zürich), după care a revenit în țara natală, unde a îmbrăcat tricoul celor de la FC Helsingør, Aalborg și Aarhus.
În sezonul trecut, Patrick a evoluat în 29 de partide în Ekstraklasa și a marcat două goluri pentru polonezii de la Śląsk Wrocław. Patrick Olsen va îmbrăca tricoul alb-roșu până în 2026″, a anunţat Dinamo.
Ce a spus Zeljko Kopic despre obiectivul lui Dinamo după înfrângerea cu U Cluj
În ciuda rezultatului negatic, Kopic a fost mulţumit de jocul echipei sale. Chiar dacă punctele primează, dar şi fericirea suporterilor, croatul este hotărât să construiască o echipă cât mai bine la Dinamo:
„Am avut multă energie. Am avut ocazia lui Cîrjan, am lovit bara. Aveam nevoie de mai mult curaj în prima repriză. U Cluj a schimbat sistemul în repriza a doua. Nu sunt mulţumit de rezultat, dar sunt multe lucruri pozitive în joc.
U Cluj este o echipă cu multă experienţă. Am avut şi în repriza secundă nişte situaţii, ne-a lipsit ultima pasă. Ne lipsesc jucători, suntem mai periculoşi cu Hakim Abdallah, şi cu Caragea. Pentru mine e important că am jucat în stilul nostru. Îmi pare rău că nu am luat un punct.
Liga 1 este foarte bună. Nu poţi să mergi pe vreun teren să zici că poţi câştiga. Dacă nu eşti la cel mai bun nivel în fiecare meci, nu poţi câştiga. Trebuie să fim şi mai motivaţi, să continuăm să ne îmbunătăţim jocul.
Obiectivul nostru este reprezentat de rezultate, să ne facem suporterii fericiţi, dar trebuie să ne gândim şi la viitorul clubului”, a declarat Zeljko Kopic, la digisport.ro.
- CFR Cluj – Rapid 0-0. Duel de foc între Dan Petrescu şi Marius Şumudică în derby-ul etapei. Săpunaru e rezervă
- FC Hermannstadt – U Cluj 2-1. Ianis Stoica, dublă de senzaţie. Echipa lui Sabău poate fi egalată de CFR Cluj în fruntea clasamentului
- „E mai periculos să jucăm împotriva lor!” Avertismentul lui Joyskim Dawa, înainte de FCSB – Unirea Slobozia