Victor Angelescu a oferit o reacţie fermă, după ce Rapid a ratat transferul lui Daniel Bîrligea. Acţionarul minoritar al giuleştenilor a dezvăluit că, de fapt, formaţia de sub Grant a fost prima care l-a ofertat pe atacantul român.
Daniel Bîrligea a fost prezentat oficial la FCSB. Gigi Becali i-a plătit lui Neluţu Varga suma de două milioane de euro.
Victor Angelescu, reacţie fermă după ce Rapid a ratat transferul lui Daniel Bîrligea
După ce Gigi Becali l-a criticat pe Dan Şucu, pentru faptul că acţionarul de la Rapid a încercat să i-l „sufle” pe Daniel Bîrligea, Victor Angelescu a venit cu replica.
Acţionarul minoritar de la Rapid a transmis că Dan Şucu nu ar fi purtat o discuţie cu Neluţu Varga. Angelescu a subliniat că Şucu nu ar fi insistat pentru transferul lui Bîrligea, dacă acesta ar fi semnat deja cu FCSB.
De asemenea, după ratarea transferului lui Daniel Bîrligea, Victor Angelescu a dezvăluit că Rapid urmează să oficializeze două transferuri.
„Nu cred că mai sunt prea multe de spus, a semnat cu FCSB. Nu poți să fii 100% când există negocieri. Până la urmă FCSB a avut cea mai mare ofertă și a semnat, ce mai contează? Noi am făcut ofertă primii.
Eu din ce știu nu a fost o discuție între domnul Șucu și domnul Varga. Nu avea cum să știe domnul Șucu despre un contract, dacă domnul Varga i-ar fi spus că e deja transferat, s-ar fi închis tot. Încă odată, totul e gata, a semnat cu FCSB, nu mai are sens.
E benefic pentru fotbalul românesc, l-au luat, bravo lor, mergem mai departe. Și noi am dorit jucători pe care alții i-au dorit și au ajuns la noi.
Nu pot să vă confirm nume, vrem să aducem 2 jucători. Un vârf și un mijlocași. Sperăm să ajungem la o înțelegere cu cei cu care negociem”, a declarat Victor Angelescu, conform digisport.ro.
Gigi Becali l-a criticat pe Dan Şucu după ce l-a transferat pe Daniel Bîrligea
Gigi Becali l-a criticat pe Dan Şucu după ce l-a transferat pe Daniel Bîrligea. Finanţatorul Rapidului a vrut să-l deturneze pe atacantul de la CFR Cluj, dar Becali a plătit două milioane de euro pentru a-l aduce sub comanda lui Elias Charalambous.
„N-am să fac niciodată ce a făcut Șucu. Nici la dușmani nu faci! Bă, a semnat omul, e o chestiune de obraz! Ce a câștigat? Voia să i se dea jucătorul pe 1.8 milioane, în rate, pe un an! Păi a dat Becali 2 milioane direct!
Îi mulțumesc lui Varga că el este bărbat, că el ce spune aia face. Îl voiam pe el neapărat, nu l-am luat de ambiție. Mi-a venit să spuncă dau 3 milioane pe el! Noroc că mi-am mușcat limba, că eu credeam că vor 6 milioane de cel mai bun jucător al lor. El care spunea că nu e așa…
Cu Louis a fost diferit, am făcut primul oferta și după a venit CFR. Dar când ei au ajuns la un acord, m-ai văzut să mai licitez? Dacă o echipă s-a înțeles, e la revedere, nu fac așa ceva”, a explicat Becali.
- Programul etapei a şasea din Liga 1. Trei meciuri „de foc”, programate
- Încă două transferuri la Dinamo. Andrei Nicolescu a făcut anunţul: „Trebuie să fim pregătiţi”
- Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică
- Neluţu Varga s-a dezlănţuit la adresa fostului antrenor de la CFR Cluj: „Un papagal”. Are susţinerea jucătorilor
- „Ce a adus Pancu la Rapid?” Olimpiu Moruţan a dat cărţile pe faţă, înaintea derby-ului cu Dinamo

































