Verdictul lui Victor Piţurcă înainte de CFR Cluj – FCSB. Fostul selecţioner al României e de părere că FCSB are prima şansă în derby-ul din Gruia, care va fi duminică, de la ora 21:00, în format live text pe AS.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Victor Piţurcă e de părere că FCSB are prima şansă şi a spus că echipa lui Dan Petrescu are probleme mari în defensivă. Mai mult, Piţurcă a spus că nu îi place cum joacă CFR Cluj.

Verdictul lui Victor Piţurcă înainte de CFR Cluj – FCSB

„FCSB are prima șansă. CFR-ul nu-mi place. Nu-mi place ce văd. Stau prost defensiv”, a spus Victor Piţurcă la digisport.ro.

Victor Piţurcă, verdict teribil despre fotbalistul adus de Gigi Becali pentru o sumă uriaşă

Victor Piţurcă a dat un verdict teribil despre fotbalistul adus de Gigi Becali pentru o sumă uriaşă. Fostul selecţioner al României crede că Marius Ştefănescu nu va avea succes la FCSB dacă Becali va continua pe aceeaşi linie. Patronul FCSB-ului l-a criticat în mai multe rânduri pe jucătorul pe care l-a cumpărat de la Sepsi pentru 1.3 milioane de euro.

„La Ștefănescu e un preț mai aproape de adevăr, nu costa 1,3 milioane, dar 800.000 costa. Are calități, dar contează foarte mult antrenorii și dacă procedează patronul cum procedează, n-are nicio șansă. El e un jucător mai fin, din punct de vedere psihologic, nu e bine, nu stă foarte bine. Nu poate să joace la nivelul lui. El, în turul ăsta, va fi sau nu va fi”, a spus Victor Piţurcă despre Marius Ştefănescu la digisport.ro.

Marius Ştefănescu a fost cumpărat de FCSB de la Sepsi după ce patronul covăsnenilor, Laszlo Dioszegi spunea că nu îl va da la FCSB.

Dioszegi a dezvăluit ulterior că Marius Ştefănescu i-a cerut să plece la FCSB. După transferul la roş-albaştri, Marius Ştefănescu a fost mai întâi ridicat în slăvi de Becali, după care a fost criticat de milionar.

„Aştept mult mai mult de la Ştefănescu. Alt Ştefănescu am cumpărat. Mă aşteptam să facă ce a făcut Băluţă. Mă aşteptam să fie mai combativ, să intre, să dribleze, să dea la poartă. Vreau un alt Ştefănescu!”, declara Becali pentru primasport.ro.