Ilie Dumitrescu a tras un semnal de alarmă pentru Gigi Becali şi FCSB! Componentul Generaţiei de Aur este de părere că absenţa lui Mihai Lixandru va fi foarte greu de suplinit pentru campioana României.
Mihai Stoica se arăta optimist că Lixandru ar putea evolua din nou după 5 luni de absenţă. Mijlocaşul a fost operat la Roma. El a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat înainte de pauza meciului PAOK – FCSB 0-1.
„E extrem de greu de înlocuit” Ilie Dumitrescu a tras un semnal de alarmă pentru Gigi Becali şi FCSB!
„Absența lui Lixandru este una extrem de greu de înlocuit. Pentru că nici Edjouma și nici Alhassan nu sunt număr 5.
Nu, ei sunt 8, sunt jucători care ar trebui să joace într-o poziție avansată. Și Edjouma și Alhassan. Nu sunt de profilul lui Șut sau al lui Lixandru”, a spus Ilie Dumitrescu la digisport.ro.
Adrian Şut s-a accidentat şi el recent, dar ar putea fi pe teren chiar la următorul meci al FCSB-ului, cu Dinamo. Derby-ul Dinamo – FCSB, care se va disputa duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Naţională, va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.
„E cea mai gravă accidentare!” Pompiliu Popescu nu e deloc optimist în privinţa lui Mihai Lixandru
Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale, a transmis că accidentarea suferită de Lixandru, ruptura de ligament încrucişat, este cea mai gravă pe care o poate suferi un jucător.
Popescu a susţinut că, în cele mai multe dintre cazuri, un jucător nu revine la forma iniţială după o astfel de accidentare.
„Lumea se sperie fiindcă e de speriat, perioada necesară pentru recuperare e una foarte îndelungată. Mai mereu auzim că durează şase luni. În realitate nu durează atât, se întâmplă des ca pauza să se întindă spre un an. E o accidentare care te scoate din formă, din ritm şi mai şi lasă sechele.
Pentru că după ruptura de ligament încrucişat anterior nu revii decât rar la condiţia iniţială! Există cazuri în care pacientul revine aşa cum era înainte de accidentare ori chiar mai puternic, însă acelea sunt extrem de rare!”, declara Pompiliu Popescu pentru fanatik.ro.
Mihai Lixandru a apucat să joace 17 partide pentru FCSB, în actualul sezon, în toate competițiile. A reușit să marcheze un singur gol în cadrul acestor partide.
În momentul de față, mijlocașul campioanei este cotat la suma de 1,2 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Gigi Becali i-a mărit salariul lui Mihai Lixandru, după accidentarea din PAOK – FCSB 0-1
Gigi Becali i-a mărit salariul lui Mihai Lixandru, după accidentarea din PAOK – FCSB 0-1. Patronul campioanei a decis să facă un gest superb pentru mijlocașul său.
După victoria cu PAOK, Gigi Becali a dezvăluit că i-a mărit salariul lui Mihai Lixandru la 12.000 de euro. Patronul a transmis că a luat această decizie pentru a-l încuraja pe jucătorul care va sta, din nou, departe de teren.
„Ca să îl încurajez m-am dus în sala de mese, l-am luat de gât. I-am zis lui MM: «Mâine îi măriți contractul lui Lixandru». L-am făcut 12.000, avea 7.000 sau 8.000 de euro, iar eu l-am făcut 12.000”, a spus Gigi Becali, la fanatik.ro.
Mihai Lixandru s-a accidentat la finalul primei reprize a duelului cu PAOK. Acesta și-a înfipt ghetele în gazon și s-a răsucit pe piciorul stâng.
Mai apoi, mijlocașul a urlat de durere și nu a mai putut continua partida. La momentul respectiv, Malcom Edjouma a intrat pe teren în locul lui Lixandru.
- Astrit Selmani, acuzaţii dure după ce a dat gol cu Petrolul: „Au continuat cu insultele!”
- Petrolul Ploieşti – Dinamo 0-1! Selmani a adus trei puncte uriaşe pentru „câini”. Echipa lui Kopic a urcat pe podium
- Momente tensionate în Petrolul – Dinamo! Selmani şi Huja au fost despărţiţi cu greu de colegi. Duel „aprins” şi în tribune