Bogdan Vasiliu a fost reținut după ancheta DNA de la CS Rapid! Fostul președinte al clubului este acuzat de luare de mită și de abuz în serviciu.
Fostul oficial al clubului, care a demisionat în luna august, ar fi fost de acord să închirieze cantina și restaurantul CS Rapid unui om de afaceri, în schimbul unei mite care urma să se ridice la suma de 200.000 de euro
Bogdan Vasiliu, reținut după ancheta DNA de la CS Rapid!
Anunțul a fost făcut de către procurorii DNA, prin intermediul unui comunicat:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 octombrie 2024, față de inculpații:
VASILIU BOGDAN, la data faptelor director general al Clubului Sportiv Rapid, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
RADU MARIAN-FLORIN, la data faptelor manager de transport în cadrul Clubului Sportiv Rapid, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și
G.M.M., om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, este prima parte a comunicatului emis de DNA.
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În luna iulie 2024, inculpatul Vasiliu Bogdan, în calitate de director general al C.S. Rapid, ar fi pretins de la G.M.M., om de afaceri, suma de 200.000 de euro pentru a facilita atribuirea unor contracte de închiriere a cantinei și restaurantului aparținând C.S. RAPID și de servire a mesei sportivilor clubului. Din suma totală solicitată, Vasiliu Bogdan ar fi primit suma de 30.000 de euro în conturile personale și 348.103 lei, echivalentul a aproximativ 70.000 de euro, prin conturile societății controlate de el. Diferența de 100.000 de euro urma să fie primită pe parcursul derulării contractelor de servire masă, respectiv câte 10.000 de euro lunar, până la achitarea acestei sume.
„Vasiliu Bogdan ar fi urmat să primească 33% din profitul societății”
De asemenea, inculpatul Vasiliu Bogdan ar fi urmat să primească un procent de 33% din profitul ce va fi obținut de societatea care urma să deruleze contractul cu C.S. Rapid, precum și plata unor „salarii” pentru inculpatul Radu Marian-Florin și o altă persoană apropiată de inculpatul Vasiliu Bogdan, în cuantum de 7.000 lei, respectiv 3.500 lei lunar, pentru aceeași perioadă.
În același timp, în baza unei înțelegeri anterioare avute cu inculpatul Vasiliu Bogdan și cu omul de afaceri câștigător al licitației, inculpatul Radu Marian-Florin i-ar fi ajutat pe aceștia să deconteze sume de bani de la C.S. Rapid prin întocmirea unor situații lunare fictive (pontaje) care să ateste că firma ar fi servit sportivilor C.S. Rapid un număr mult mai mare de porții decât cel real.
De asemenea, inculpatul Radu Marian-Florin ar fi acceptat să primească sume de bani ce fuseseră pretinse de Vasiliu Bogdan în schimbul atribuirii contractelor de închiriere cantină și restaurant aparținând CS Rapid și de furnizare masă pentru sportivii clubului.
La rândul său, inculpatul G.M.M. ar fi întocmit și semnat înscrisuri nereale care au fost folosite în cadrul CS RAPID în scopul de a atesta că ar fi fost organizate licitațiile pentru atribuirea către societatea sa a contractelor de închiriere cantină și restaurant aparținând CS RAPID și de furnizare masă sportivilor CS Rapid.
După atribuirea contractelor, în baza înțelegerii avute cu Bogdan Vasiliu și Radu Marian Florin, inculpatul G.M.M, a întocmit și semnat situații și facturi fiscale cu privire la servicii de servire masă supraevaluate”
„Cei 3 inculpați urmează să fie prezentați la Tribunalului București”
„Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 25 octombrie 2024, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DNA.
Prima reacție din partea CS Rapid, după perchezițiile procurorilor DNA
Iată prima reacție din partea CS Rapid, după perchezițiile procurorilor DNA. Clubul a anunţat, joi, într-un comunicat, în contextul percheziţiilor făcute de procurorii DNA la sediul său, că aceste investigaţii vizează aspecte legate de activităţi desfăşurate în trecut şi care nu implică actuala echipă de management.
Clubul a precizat că activitatea sa continuă fără perturbări şi că oficialii colaborează total cu autorităţile pentru clarificarea situaţiei.
“CS Rapid functionează pe principii de transparenţă şi respectarea legii
În contextul percheziţiilor desfăşurate astăzi de către Direcţia Naţională Anticorupţie, conducerea Clubului Sportiv Rapid doreşte să clarifice că aceste investigaţii vizează aspecte legate de activităţi desfăşurate în trecut şi care nu implică actuala echipă de management.
CS Rapid se ghidează după principii solide de transparenţă, integritate şi respectarea legii. Colaborăm în totalitate cu autorităţile şi ne angajăm să susţinem orice acţiuni care contribuie la clarificarea situaţiei. Activitatea noastră continuă fără perturbări, concentrată pe atingerea obiectivelor sportive şi consolidarea clubului ca un pilon al sportului românesc.
Reiterăm că întreaga activitate a clubului se desfăşoară în conformitate cu valorile pe care le promovăm: corectitudine, profesionalism şi dedicaţie faţă de sport şi comunitate. CS Rapid rămâne un model de inspiraţie pentru tinerele generaţii şi continuă să se concentreze pe performanţele sportive şi pe sprijinirea echipelor noastre”, este mesajul oficialilor de la CS Rapid, citat de news.ro.
Procurorii DNA au făcut, joi, cinci percheziţii în judeţele Ilfov şi Giurgiu – una dintre deschideri fiind la sediul Clubului Sportiv Rapid – într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupţie.
- Adrian Mutu a intrat în Hall of Fame la Fiorentina! Reacţia „Briliantului” după ce a devenit oficial legendă la Firenze
- Imagini copleşitoare cu soţia lui Rafael Nadal. Nu şi-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care soţul său spunea adio tenisului
- România a devenit campioană mondială la Counter-Strike. Câţi bani au primit românii pentru performanţa istorică