Neluţu Varga, decizie în privinţa lui Dan Petrescu: „E obligatoriu”. Mesajul transmis din Africa de patronul de la CFR Cluj

Alexandra Costea Publicat: 29 ianuarie 2025, 14:29

Comentarii
Neluţu Varga, decizie în privinţa lui Dan Petrescu: E obligatoriu”. Mesajul transmis din Africa de patronul de la CFR Cluj

Dan Petrescu, în timpul unui meci - Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Neluţu Varga a luat o decizie cu privire la viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj, după ce galeria i-a cerut demisia tehnicianului. Aflat în Africa, patronul grupării din Gruia a ținut să-i transmită un mesaj antrenorului în vârstă de 57 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În ciuda tensiunilor care există la club, Varga îl susține în continuare pe Dan Petrescu.

Ce decizie a luat Neluţu Varga cu privire la demiterea lui Dan Petrescu

Mai exact, acționarul majoritar a spus că decizia de a-l demite pe Dan Petrescu îi va aparține în totalitate lui, doar că în prezent, nu are de ce să-şi facă probleme. De asemenea, Varga a subliniat faptul că obiectivul CFR-ului este acela de a obține titlul şi îi va pune tehnicianului la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a-l ajuta să-l îndeplinească.

”Dan Petrescu poate să lucreze liniștit, din punctul meu de vedere. Știu, sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în țară, chiar dacă eu sunt în Africa.

Noi continuăm să avem încredere în valoarea lui și facem tot posibilul să-i asigurăm condițiile pentru a câștiga titlul.

Reclamă
Reclamă

La CFR, e obligatoriu să avem obiectiv titlul de campioană, an de an.

Decizia oricum îmi aparține mie, așa cum e normal, dar în acest moment eu am încredere în Dan Petrescu”, a declarat Neluțu Varga, pentru digisport.ro.

Neluţu Varga şi Dan Petrescu, şedinţă şoc la CFR Cluj!

Neluţu Varga şi Dan Petrescu vor avea şedinţă şoc la CFR Cluj, după ce fanii au cerut demisia antrenorului. „Bursucul” urmează să se întâlnească cu patronul grupării din Gruia şi se poate ajunge la rezilierea contractului.

Reclamă

Cristi Balaj a confirmat că şi Dan Petrescu este nemulţumit şi ar putea pleca. Preşedintele CFR-ului a recunoscut că atmosfera de la club este extrem de încinsă.

Neluţu Varga va veni în ţară peste două zile şi va negocia cu Dan Petrescu. Antrenorul CFR-ului ar putea fi demis chiar înaintea derby-ului cu FCSB.

Galeria a mai cerut demisia antrenorului şi la ultimul meci disputat în decembrie anul trecut. Este o situaţie greu de gestionat, aşteptăm să vină şi finanţatorul clubului care este plecat din ţară. Ne-a transmis că doreşte linişte până vine el. Din ce am înţeles şi Dan Petrescu ar dori să vorbească cu el.

(Vrea să plece?) Au mai fost discuţii şi a continuat. Am continuat acest campionat cu Dan Petrescu, el a făcut pregătirea în Spania. Nu ne gândeam la o schimbare, dacă am fi avut asta în gând se întâmpla în iarnă. Nu ştiu care va fi rezultatul discuţiei. Se poate întâmpla orice, pentru că situaţia este tensionată. Există anumite nemulţumire, încă nu au fost digerate înfrângerile cu U Cluj şi suporterii nu l-au iertat.

Se pare că nu mai există răbdare, înţelegere. Pentru noi din conducere este foarte greu. Am făcut tot ce a depins de noi pentru a-l sprijini pe Dan Petrescu. Din ce am înţeles Dan Petrescu vrea să discute cu patronul„, a declart Cristi Balaj, conform sursei citate anterior.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:48 8 mai

Fede Valverde rupe tăcerea după ce s-a luat la bătaie cu Tchouameni: „Mă doare și mă întristează situația!” Ratează El Clasico

23:56

Crystal Palace – Rayo Vallecano, finala UEFA Conference League. Andrei Rațiu va lupta pentru trofeu la Leipzig

23:56

Aston Villa – Freiburg e finala Europa League! Cele două au revenit incredibil după înfrângeri în tur

23:55

Inegalabil! Unay Emery, pentru a șasea oară în finala Europa League! Câte trofee are

23:47

Motivul pentru care Tudorel Stoica nu regretă că nu a fost pe teren la finala Cupei Campionilor din 1986!

23:30

Adio, Panini! FIFA a făcut un anunț uriaș! Ce se întâmplă cu albumele cu stickere, începute în 1970

1 Vlad Chiricheş, aşteptat să semneze! Echipa unde e dorit fostul jucător al FCSB-ului 2 FotoCel mai crunt destin al unui câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua! S-a sinucis, după un şir întreg de drame 3 Făcut KO de Tchouameni, Valverde a plecat din vestiar în scaun cu rotile. Dezvăluie halucinantă făcută de presa din Spania 4 O nouă bătaie între titularii lui Real Madrid! Unul dintre jucători a ajuns la spital, iar clubul a intervenit! 5 Mbappe îi enervează din nou pe fanii Realului! Cum a fost surprins astăzi, după bătaia Valverde – Tchouameni 6 Anunţ şoc în Germania! Fostul câştigător de Champions League se retrage la 30 de ani
Citește și