Anthony Davis a reacţionat după schimbul care a şocat NBA-ul: „Este o afacere ca oricare alta”

Alex Masgras Publicat: 4 februarie 2025, 12:10

Comentarii
Anthony Davis a reacţionat după schimbul care a şocat NBA-ul: „Este o afacere ca oricare alta

Anthony Davis, în timpul unui meci / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Anthony Davis, fostul jucător al celor de la Los Angeles Lakers, a postat un mesaj după schimbul cu Luka Doncic. Vedeta lui Dallas Lakers va evolua alături de LeBron James în California, în timp ce Davis se îndreaptă către Texas.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Davis s-a resemnat în urma mutării care a şocat lumea baschetului nord-american şi descris acest sport ca fiind o afacere ca oricare alta. Baschetul din NBA se vede LIVE în AntenaPLAY.

Anthony Davis a reacţionat după schimbul care a şocat NBA-ul: „Este o afacere ca oricare alta”

Campion în 2020 cu LA Lakers şi vedeta francizei alături de LeBron James, Anthony Davis a fost totuşi schimbat cu fundaşul Luka Doncic de la Dallas Mavericks. Sportivul în vârstă de 31 de ani s-a resemnat cu acest transfer, susţinând că sentimentele nu îşi au locul în NBA în astfel de cazuri.

„Afacerea din baschet este o afacere ca oricare alta”, a scris pe contul său de Instagram Anthony Davis, care a ajuns în California în 2019 şi a fost mâna dreaptă a lui LeBron James în ultimele şase sezoane. Deşi nu a detaliat transferul, dublul campion olimpic (2012, 2024) a reflectat asupra celor şase ani petrecuţi în Oraşul Îngerilor.

„În urmă cu şase ani, am sosit aici cu ambiţia de a câştiga un campionat şi nu voi uita niciodată acel moment”, a scris el, referindu-se la titlul cucerit de Lakers în 2020.

Reclamă
Reclamă

Los Angeles „va avea întotdeauna un loc special în inima mea” şi va fi „întotdeauna una dintre casele mele”, a adăugat Davis, potrivit news.ro.

„Fiecare poveste măreaţă are un capitol interesant care urmează…. Dallas, sosesc”, a conchis el.

Cu o zi înainte, LeBron James îi adusese un omagiu coechipierului său. „Te iubesc, amice. Distracţie plăcută acolo”, a scris King LeBron, la o fotografie cu el şi Davis îmbrăţişaţi pe parchet.

Reclamă

Ce a transmis Luka Doncic, după plecarea de la Dallas Mavericks

După anunţul unui schimb istoric care a surprins şi şocat lumea NBA, Luka Doncic s-a adresat fanilor de la Dallas Mavericks, singura franciză pentru care a jucat până acum, într-o scrisoare postată pe reţelele de socializare.

„Acum şapte ani, am ajuns în Dallas pentru a-mi îndeplini visul de a juca baschet la cel mai înalt nivel. Credeam că îmi voi petrece întreaga carieră aici şi îmi doream foarte mult să vă ofer un titlu”, şi-a început discursul slovenul, care a fost finalist sezonul trecut cu echipa sa.

Înainte de a le mulţumi fanilor pentru sprijinul lor continuu: „Vă mulţumesc nu numai pentru că mi-aţi împărtăşit bucuria în cele mai bune momente, ci şi pentru că m-aţi susţinut atunci când am avut cea mai mare nevoie”, notează news.ro.

Deşi a spus că părăseşte „un loc special”, câteva minute mai târziu Doncic a publicat un al doilea mesaj în care s-a declarat „recunoscător pentru această oportunitate minunată” reprezentată de sosirea sa la Los Angeles. Slovenul are un obiectiv clar: „Să câştige titluri”.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:52

FIFA nu ţine cont de contestatari! Când este aşteptată finalizarea controversatei finanţări private

15:35

Adrian Mititelu, discurs vehement despre situaţia lui Juan Bauza: „Și-a sabotat singur viitorul”. Ce a spus despre soţia acestuia

15:01

Chelsea l-a prezentat oficial! Transfer de 60 de milioane de euro pentru Xabi Alonso

14:29

Nuno Campos a făcut anunțul în privința lui George Pușcaș: „Situația este cea care este”

13:45

Clubul de top din Premier League interesat de Rafael Leao! Portughezul, între Galatasaray și Fenerbahce

13:35

Echipa masculină de sabie a României, medalie de bronz la Campionatele Mondiale! Performanţă uriaşă la scrimă

1 Bătaie în toată regula la vestiare după Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2! De la ce a pornit totul 2 Dinamo achită clauza de reziliere și face transferul mult așteptat 3 Bulgarii se tem de intervenţia UEFA, după ce Levski a eliminat-o pe Universitatea Craiova din Champions League 4 FotoCu cine „l-a schimbat” Simona Halep pe Dorin Mateiu. Fosta sportivă, fotografii cu favoritul lui Stere Halep 5 Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2. Campioana României este eliminată din Liga Campionilor 6 Fostul star din Premier League, ajuns la 34 de ani, e acum magazioner. Povestea tristă din spate: „Luam pastile”
Citește și