Situaţie incredibilă la Vâlcea. Bent Dahl, fostul antrenor al celor de la SCM Râmnicu Vâlcea, a rămas fără bunuri în valoare de 15.000 de euro.
Bent Dahl a plecat de la echipă din Vâlcea în octombrie 2024, însă i-au rămas mai multe bunuri în apartamentul în care a locuit. Din apartamentul respectiv i-au dispărut bunuri în valoare de 15.000 de euro. În acest context, actualul selecţioner al Serbiei, care trăieşte în Turcia, a decis să dea în judecată atât clubul, cât şi proprietarul.
Coşmar pentru un norvegian care a trăit în România
“Clubul pasează responsabilitatea la proprietar și invers, dar povestea e simplă. Mi-am reziliat contractul și am plecat la familie și când am revenit să-mi iau lucrurile nu am mai găsit nimic.
E o situație regretabilă și nu învinovățesc pe nimeni însă mă simt extrem de furios și de dezamăgit. Sunt totuși obiecte personale, haine, electronice și tot felul de alte lucruri. Nu e vorba de calculul de bani, sunt valori de peste 15.000 de euro la prima vedere, dar situația e una umilitoare pentru mine ca antrenor într-o țară străină. Eu sunt supărat, dezamăgit, nu știu cum să mă exprim, încer să mă comport civilizat și să reacționez cât se poate de normal. Soția, la fel, e foarte supărată.
Clubul dă vina pe proprietar, care a închiriat la altcineva, acesta din urmă susține că nu a găsit nimic în apartament, că era gol. Oare primarul din acest oraș e mândru de ce se întâmplă? E vorba despre imaginea clubului și un astfel de incident creează prejudicii de imagine tuturor. Eu ce pot face? Mi-am angajat avocat și merg la Poliție”, a spus Bent Dahl pentru prosport.ro.
- (P) Sloturi cu Rotiri Gratuite Fără Depunere
- Locul în care fiul lui Ion Ţiriac şi-a găsit consolarea, după despărţirea de Sorana Cîrstea
- Așa arată viața de lux a lui CR7. Georgina a arătat într-o singură poză obiecte de 20 milioane de dolari
- Cum o puteau alinta fraţii Becali pe soţia lui Cristi Borcea. Dezvăluiri incredibile din perioada puşcăriei
- Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună



































