“E frustrant”. Charles Leclerc a identificat marea problemă de la Ferrari. Reacţie înaintea Marelui Premiu al Japoniei

Publicat: 3 aprilie 2025, 13:08

Comentarii
E frustrant. Charles Leclerc a identificat marea problemă de la Ferrari. Reacţie înaintea Marelui Premiu al Japoniei

Charles Leclerc, în timpul unei conferinţe de presă, înaintea Marelui Premiu al Japoniei/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Charles Leclerc a identificat marea problemă de la Ferrari, după primele două curse ale sezonului. Înainte de Marele Premiu al Japoniei, monegascul s-a declarat nemulţumit de ritmul monopostului, însă a precizat că Scuderia nu a intrat încă în panică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Leclerc și noul său coechipier, septuplul campion mondial britanic Lewis Hamilton, s-au clasat pe locurile 8, respectiv 10 în primul Mare Premiu din 2025, luna trecută, în Australia, iar apoi au terminat pe 5, respectiv 6 în Grand Prix-ul Chinei în urmă cu două săptămâni, înainte ca ambele mașini să fie descalificate pentru încălcări ale regulamentului tehnic.

Charles Leclerc a identificat marea problemă de la Ferrari

“Primele două curse au fost dificile”, le-a declarat Leclerc reporterilor joi, înaintea Marelui Premiu al Japoniei, a treia etapă a sezonului, programată în acest weekend pe circuitul de la Suzuka.

“Ritmul nu a fost exact cel pe care îl așteptam, iar faptul că am pierdut și mai multe puncte decât am făcut-o deja cu descalificările a afectat foarte mult echipa, dar sunt încrezător că am învățat din asta”, a adăugat el.

Leclerc a subliniat că există încă o problemă majoră cu performanța monoposturilor Ferrari, iar victoria obținută de Hamilton în cursa de sprint din China s-a datorat în mare măsură talentului multiplului campion britanic.

Reclamă
Reclamă

“Performanța, în comparație cu cea a echipei McLaren în mod specific, nu este suficient de bună. Deci, nu este vorba despre cât de greu este să extragi performanța maximă din mașină, ci doar că nu este suficient de performantă deocamdată. Dar, pas cu pas, sper că vom putea reduce acest decalaj, începând din acest weekend”, a subliniat pilotul din principat, în vârstă de 27 de ani.

Leclerc s-a clasat pe locul al treilea în campionatul piloților, cu trei Mari Premii câștigate în sezonul trecut, și estimat că Ferrari este probabil încă într-o poziție mai bună decât era în faza similară din 2024.

“Există cu siguranță sentimentul că nu am maximizat ceea ce puteam avea pentru aceste primele două curse. Este frustrant, dar asta nu înseamnă că nu putem recupera. Suntem conștienți că sezonul este încă la început și, cu pași mici, putem avea în continuare un sezon uimitor”, a mai pus pilotul Ferrari.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Câte goluri va marca Lionel Messi în Argentina - Capul Verde?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:25

FotoCum și-a făcut Ivana Knoll apariția la meciul Croației. Ce mesaj a avut pentru Cristiano Ronaldo: “Măcar am…”

12:14

Real Madrid a anunțat că NU face transferul așteptat de toată lumea. Comunicatul emis de clubul de pe Bernabeu

11:51

E oficial! Massimiliano Allegri este noul antrenor al lui Napoli

11:44

Cristi Chivu, aproape să-l transfere pe înlocuitorul lui Denzel Dumfries. Jucătorul a spus “DA”

11:38

Cristiano Ronaldo, anunţ categoric: “E o candidată la câştigarea Cupei Mondiale”

11:03

Andrei Borza a plecat în cantonamentul Rapidului după ce a dat BAC-ul: “Sper să iau o notă cât mai mare”

1 VIDEOE oficial! Fotbalist de la Benfica, transferat de Universitatea Craiova 2 VIDEOCe le-a spus arbitrul croaţilor după cea mai controversată fază de la Mondial, din minutul 90+13 al partidei cu Portugalia 3 Tragedie în fotbal. Fotbalistul a fost ucis: “Se căsătorise în urmă cu doar cinci luni” 4 Comunicatul FIFA după scandalul golului anulat în minutul 90+13 la Portugalia – Croaţia 2-1 5 “De ce l-ați scos pe Ronaldo?”. Răspunsul tranșant al lui Roberto Martinez după “thriller-ul” Portugalia – Croația 6 Dinamo transferă atacant. Andrei Nicolescu: “Ne-am înţeles!”
Citește și