Închide meniul

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la Roma. Anca Todoni, în ultimul tur al calificărilor

Publicat: 6 mai 2025, 15:50

Comentarii
Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la Roma. Anca Todoni, în ultimul tur al calificărilor

Gabriela Ruse, în timpul unui meci pe zgură/ Profimedia

Gabriela Ruse a reușit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, marți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gabriela Ruse a învins-o pe germanca Laura Siegemund cu 7-5, 6-2, în runda finală a calificărilor.

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la Roma

Ruse (27 ani, 88 WTA) a avut nevoie de două ore de joc pentru a trece de Siegemund (37 ani, 110 WTA), după ce adversara ei a condus cu 5-1 în primul set, dar românca a revenit spectaculos, câștigând șase ghemuri la rând.

Cele două jucătoare s-au mai înfruntat o singură dată, în 2021, în turul al doilea al calificărilor la Doha, Siegemund câștigând atunci cu 6-2, 6-2. Ruse și-a asigurat un cec de 13.150 de euro și 40 de puncte WTA.

Tot marți va juca în ultimul tur al calificărilor Anca Todoni, contra rusoaicei Ana Blinkova.

Reclamă
Reclamă

Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian în primul tur la Roma

S-a aflat cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian în primul tur al turneului de 1000 de puncte WTA de la Roma. Trei românce sunt pe tabloul principal al competiţiei din capitala Italiei.

Irina Begu, locul 83 WTA, o va întâlni pe jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 830 mondial, în primul tur la de categorie WTA1000 de la Roma, cu premii de peste 6 milioane de euro.

Jaqueline Cristian, locul 74 WTA, va juca în primul tur cu americanca Alycia Parks, locul 51 mondial, în timp ce Sorana Cîrstea, aflată pe locul 131 mondial, va evolua în runda inaugurală cu Caroline Dolehide, locul 73 WTA.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:33 27 feb.
Celta Vigo – PAOK 1-0. Răzvan Lucescu, eliminat de echipa lui Ionuț Radu din Europa League. Toate rezultatele serii
23:58
Cum l-a caracterizat Gigi Becali pe Denis Alibec, după ce fostul lui jucător l-a ironizat!
23:21
Ferencvaros – Ludogorets 2-0, meci istoric! Nu s-a mai întâmplat niciodată asta într-o campanie europeană
22:41
Fiorentina, la un pas de umilinţă în play-off-ul Conference League! Rezultat ruşinos în timpul regulamentar
22:38
Ilie Stan a plecat din România! Tehnicianul, salariu important la noua sa echipă
22:21
Gabi Matei, aşteptat la antrenamente, în ciuda scandalului pariurilor: “Sunt curios dacă o să vină”
1 EXCLUSIVGică Craioveanu, cuvinte mari despre transferul uriaş pentru fotbalul românesc 2 FotoImplicată într-o afacere de 800 de milioane de euro! Ea este cea mai bogată fată de fotbalist din România 3 Ajuns rezervă la FCSB, transfer de 5 milioane de euro. Negocieri cu o echipă de top 4 Gigi Becali, replică la Denis Alibec: “A luat 450.000 de euro și a jucat nici 20 de minute” 5 UPDATEAdus în cătuşe la Parchet, Gabi Matei va fi cercetat sub control judiciar 6 Gata, Inter i-a decis soarta lui Cristi Chivu după eşecul din Liga Campionilor! Ce se întâmplă din vară
Citește și