Închide meniul

Mikel Arteta, reacţie surprinzătoare după eliminarea lui Arsenal din Ligă: “Cea mai bună echipă e OUT”

Bogdan Stănescu Publicat: 8 mai 2025, 8:27

Comentarii
Mikel Arteta, reacţie surprinzătoare după eliminarea lui Arsenal din Ligă: Cea mai bună echipă e OUT

Mikel Arteta / Profimedia Images

Antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, a surprins pe toată lumea cu reacţia de după înfrângerea cu PSG şi eliminarea din Liga Campionilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

PSG a învins-o pe Arsenal în ambele manşe, în tur cu 1-0 şi în retur cu 2-1, dar Arteta e de părere că echipa lui a fost mai bună.

Mikel Arteta, după eliminarea lui Arsenal din Liga Campionilor: “Nu a fost o echipă mai bună ca noi în această competiţie”

Nu cred că a fost o echipă mai bună ca noi în această competiţie din ce am văzut. Dar suntem OUT. Meritam mult mai mult, această competiţie e despre careu, despre atacanţi în cel mai mult timp şi despre portar şi ai lor au fost cei mai buni oameni de pe teren în ambele meciuri”, a declarat Mikel Arteta pentru TNT Sports, potrivit skysports.com.

Arteta a vorbit despre numeroasele accidentări cu care s-a confruntat echipa lui.

Sunt atât de mândru de băieţi, merită mult credit pentru ceea ce fac şi pentru câte accidentări au suferit. Am ajuns aici în cea mai proastă stare. Trebuie să ajungi aici cu toată lumea în formă şi fiecare cu multe minute jucate. Ei au avut o săptămână.

Reclamă
Reclamă

Am venit aici într-un alt context. Asta îmi oferă multă pozitivitate pentru viitor”, a mai susţinut Arteta.

Arteta l-a lăudat pe Donnarumma: “A fost cel mai bun de pe teren în ambele manşe”

Gianluigi Donnarumma a avut câteva parade de senzaţie în ambele manşe, iar acest lucru nu a trecut neobservat de Arteta. Totuşi, portarul italian a făcut şi greşeli, precum cea la ocazia uriaşă a lui Saka din minutul 80, atunci când vedeta lui Arsenal a ratat cu poarta goală.

Evaluarea o voi face atunci când voi fi mai la rece, dar sentimentul pe care îl am e că am fost mult mai buni decât ei.

Reclamă

În ambele manşe cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul lor. A făcut o diferenţă atunci când scorul era egal. Am fost foarte aproape, mult mai aproape decât o arată scorurile, dar din păcate suntem out. Sunt atât de mândru. Cum am început şi cum am făcut faţă presiunii. După 20 de minute trebuia să avem 3-0. Dar există ceva în plus în această competiție care trebuie să meargă în direcţia ta şi nu s-a întâmplat. Sunt supărat, trebuie să doară”, a mai declarat Arteta.

PSG – Arsenal 2-1 în retur şi 3-1 la general. Parizienii joacă a doua lor finală de Liga Campionilor din istorie

Echipa franceză Paris Saint-Germain s-a calificat miercuri seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în manşa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formaţia engleză Arsenal Londra, scor 2-1.

Arsenal a început meciul de la Paris plecând de la acel 0-1 înregistrat la Londra, în urmă cu o săptămână, şi Declan Rice a trimis pe lângă poarta lui Donnarumma încă din minutul 3. Portarul italian a intervenit foarte bine şi la reluarea din careu a lui Martinelli, un minut mai târziu, iar în minutul 7 a respins şutul lui Odegaard. Însă presiunea oaspeţilor a scăzut treptat şi gazdele au avut prima mare ocazie prin Kvaratskhelia, în minutul 17, când mingea a lovit bara. În minutul 27 Fabian Ruiz a înscris cu o “bombă” de la marginea careului şi a deschis scorul. Două minute mai târziu, Barcola a scăpat singur cu Raya, portarul “tunarilor”, dar nu l-a putut învinge pe acesta.

În partea secundă, Donnarumma a avut o intervenţie excelentă, în minutul 64, la şutul lui Bukayo Saka. Vitinha a ratat un penalty pentru parizieni, în minutul 69, însă elevii lui Luis Enrique au înscris în minutul 72, prin Hakimi, care a făcut 2-0. Arsenal a redus din diferenţă prin Saka, în minutul 76, şi a presat în finalul meciului căutând şi alte goluri, însă PSG – Arsenal a fost 2-1 şi parizienii s-au calificat în finala Ligii Campionilor, cu 3-1 scor la general.

În finală, PSG va înfrunta pe Inter Milano, aflată la a şaptea prezenţă în ultimul act al competiţiei, în timp ce echipa din capitala Franţei va bifa a doua sa finală, după cea pierdută în 2020.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:18
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Un jucător de bază, direct pe masa de operaţie! Nu va mai juca în 2025
11:22
Arne Slot, presat să vorbească despre Mohamed Salah! Mesaj categoric al olandezului pentru vedeta lui Liverpool: “E o întrebare”
11:11
Cristi Chivu a primit cea mai încomodă întrebare după Inter – Liverpool 0-1: “Facem tot ce putem”
10:41
Basarab Panduru nu a menajat-o pe Inter, după înfrângerea cu Liverpool: “Dacă atât poate, e o problemă”
9:45
Pep Guardiola a sărit în apărarea lui Xabi Alonso, înainte de Real Madrid – Manchester City: “Eu aş fi fost demis”
9:25
David Popovici a dat cărţile pe faţă! Nu a încasat încă banii de la ANS! “Nu e o realitate prea frumoasă”
1 Dorinel Munteanu a revenit în Liga 1! „Neamțul” a semnat pe un an și jumătate 2 Universitatea Craiova, ofertă de “multe, multe milioane de euro” pentru un jucător. Rotaru a dat răspunsul pe loc 3 Gigi Becali a confirmat transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB. Suma plătită pentru jucătorul dorit și de Rapid 4 Dezastru la un club de tradiție din România! Jucătorii refuză să facă deplasarea 5 Scandal în fotbalul românesc. FRF investighează un meci suspect de blat cu scenariul “2 pauză / 1 final” 6 Președintele FRH a făcut anunțul! Cine va fi selecționerul României la EURO 2026
Citește și