“Nu voi continua” Mircea Rednic și-a anunțat plecarea de la UTA! Mesaj dur: “S-au bătut numai la campionat!”

Alex Ioniță Publicat: 17 mai 2025, 16:41

Comentarii
Nu voi continua Mircea Rednic și-a anunțat plecarea de la UTA! Mesaj dur: S-au bătut numai la campionat!

Profimedia

Mircea Rednic a oferit prima reacție după UTA – Gloria Buzău 0-0. Tehnicianul și-a anunțat plecarea de la echipa din Arad, la finalul acestei partide.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul a avut, de asemenea, și un mesaj dur pentru fanii echipei, care l-au contestat în ultima perioadă. Acesta a vorbit despre suporterii din peluza clubului, despre care a dat de înțeles că nu sunt „ultrași adevărați”.

Mircea Rednic a răbufnit și și-a anunțat plecarea de la UTA

De asemenea, Mircea Rednic a dat de înțeles că oficialii și fanii lui UTA nu au avut așteptări realiste în acest sezon.

Totuși, tehnicianul s-a declarat mulțumit de faptul că a reușit să o salveze pe UTA de la retrogradare și în acest sezon.

„Îmi felicit jucătorii și pe toți cei cu care am lucrat în acest sezon. Am reușit să salvez UTA pentru a treia oară, sper ca rezultatele să ne ajute și să terminăm mai sus. La ce probleme au fost sezonul ăsta, este ok.

Reclamă
Reclamă

Le-am spus că nu voi mai continua aici, le doresc mult succes celor din echipă. Aici mereu s-au bătut numai la campionat, la anul sunt sigur că vor fi o echipă puternică, sunt sigur că se vor lupta la play-off.

Ne-am dus la Constanța la băieții ultrași și nu strigau nimic, chiar dacă noi câștigasem. Erau pregătite bannerele, toate lucrurile, credeam că sunt altfel. Totuși, cred că există și suporteri adevărați.

Am antrenat echipe cu ultrași adevărați, nu ca la Arad, cu 150-200. Sper să fie alături de echipă, chiar dacă în acest sezon nu au făcut-o. Mulțumesc domnului Meszar că m-a adus aici și că am ținut UTA în prima ligă”, a spus Mircea Rednic, la digisport.ro.

Reclamă

UTA nu a reușit să o învingă în ultima etapă din play-out pe deja retrogradata Gloria Buzău, care a aliniat o formulă de start plină de jucători tineri, având în vedere ultimele plecări. În timpul partidei, fanii arădeni i-au cerut demisia lui Mircea Rednic. De asemenea, aceștia au scandat, în mod ironic: “Campionii, campionii”.

UTA – Gloria Buzău 0-0

Formaţia UTA Arad a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Gloria Buzău, în etapa a noua, ultima, a play-ou-ului Ligii 1, notează news.ro.

Meciul a fost întrerupt în minutul 80, pentru aproximativ 7 minute, după ce unui suporter al echipei UTA i s-a făcut rău, el necesitând intervenţia medicilor de pe Ambulanţă.

Au evoluat următoarele echipe:

  • UTA Arad: Iliev – Dussaut, Conte, Benga, Trif (Râpă – 46)- Van Durmen, Rassoul, C. Mihai (Ţăroi – 60)- Omondi (Dragoş – 72), Tzioni (Cristea – 90+3), V. Costache (Matei (90+3)). Antrenor: Mircea Rednic
  • Gloria Buzău: Răilean (Horeboiu – 90+2) – M. Pîrvulescu (Naziru – 71), Turda, Dobrosavlevici, Sălceanu – D. Călin, D. Albu – Jipa (Chircu – 90+2), Brîncoveanu (Dumitrescu – 55). L. Mihai – Buda (Aprodu – 71). Antrenor: Ilie Stan
  • Cartonaşe galbene: Dumitraşcu (63)
  • Arbitri: Iuliana Demetrescu – Alexandru Filip, Roxana Ivanov – George Cătălin Roman
  • Arbitri VAR: Ionuţ Coza, Raul Ghiciulescu
  • Observator: Ioan Onicaş.
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:56 25 apr.

VideoMomentul în care OFI Creta a primit trofeul Cupei Greciei, după ce a învins în finală echipa lui Răzvan Lucescu!

23:50 25 apr.

VideoMomentul trist în care Răzvan Lucescu a primit medalia, după finala pierdută dramatic de PAOK

23:46 25 apr.

VIDEORăzvan Lucescu, prima reacţie după ce PAOK Salonic a pierdut dramatic Cupa Greciei: “O noapte neagră”

23:44 25 apr.

Cristiano Bergodi nu s-a descurajat, după ce U Cluj a bifat a doua înfrângere la rând: „Noi nu căutăm alibiuri”

23:39 25 apr.

VideoAu “invadat” terenul după ce au cucerit Cupa Greciei, contra echipei lui Răzvan Lucescu! Lacrimi după victorie

23:27 25 apr.

Daniel Pancu surprinde după victoria cu U Cluj: „Am luat o opțiune serioasă la locul 4”

1 VIDEONebunie totală în Anglia! Au promovat în minutul 90+13, după ce fanii adverşi au sărbătorit pe teren cu 8 minute mai devreme 2 Anunţul lui Gigi Becali despre viitorul antrenor al FCSB-ului: “Bat palma cu el şi mă ţin de cuvânt” 3 Salariu de 30.000 de euro pentru Daniel Pancu. Antrenorul e gata să semneze: “E un fenomen” 4 Mesajul postat de Elias Charalambous, după ce Gigi Becali a anunţat că-l aşteaptă la FCSB: “Caracterul face diferenţa” 5 Arbitrul delegat la derby-ul Dinamo – Rapid, după scandalul uriaş provocat de Istvan Kovacs în tur 6 Vlad Chiricheş pleacă de la FCSB înainte de finalul sezonului. Şi-a luat deja la revedere de la colegi
Citește și