Cristina Neagu, în lacrimi după ultimul meci! Momente emoţionante în Sala Polivalentă

Publicat: 18 mai 2025, 16:41

Comentarii
Cristina Neagu, în lacrimi după ultimul meci! Momente emoţionante în Sala Polivalentă

Colaj Cristina Neagu / Capturi Pro Arena

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

CSM Bucureşti, deja campioană din etapa trecută, a încheiat, duminică, sezonul 2024-2025, cu o victorie în partida cu vicecampioana Corona Braşov, scor 35-33 (18-18). A fost ultimul meci din cariera de 25 de ani a căpitanului Cristina Neagu, ovaţionată minute în şir la final de cei 5.000 de fani din Sala Polivalentă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ambele echipe primesc medaliile la finalul partidei, aur pentru CSM şi argint pentru Corona Braşov, iar Neagu va avea parte şi de ceremonia de retragere din partea clubului. FRH a anunţat şi cele mai bune jucătoare din acest sezon: Cristina Neagu, respectiv Albertina Kassoma (Rapid) – cea mai bună handbalistă străină.

Cristina Neagu a câştigat ultimul meci al carierei

Cristina Neagu a încheiat ultimul meci din carieră cu 8 goluri şi 6 pase decisive. În minutul 59:18, antrenoarea Helle Thomsen a cerut time-out doar pentru ca echipa, alături de public, s-o aplaude la unison pe Cristina Neagu, care a izbucnit în lacrimi, oricât de mult a încercat să evite acest moment. Toată echipa s-a strâns în jurul ei, iar finalul a fost extrem de emoţionant, notează news.ro.

În urma succesului de duminică, CSM Bucureşti are 64 de puncte, iar Corona Braşov rămâne cu 55, pe locul 2. Podiumul este completat de Gloria Bistriţa (49 puncte, înaintea partidei de duminică, cu CSM Târgu Jiu).

În ultima etapă s-a mai jucat meciul dintre HC Zalău – SCM Râmnicu Vâlcea 27-23, iar celelalte dispute sunt între Minaur Baia Mare – Dunărea Brăila, Rapid Bucureşti – CSM Slatina şi SCMU Craiova – CSM Iaşi.

Reclamă
Reclamă

Revenind la titlul naţional pe care CSM Bucureşti şi l-a asigurat încă de joi, prin victoria cu Dunărea Brăila, este cel de-al 8-lea din palmares. În acest sezon, CSM a mai câştigat Cupa României, dar şi Supercupa României în deschiderea stagiunii, astfel că încheie cu trei trofee, la ultimul sezon din cariera căpitanului său, Cristina Neagu.

Meciul de retragere al Cristinei Neagu va avea loc pe 8 iunie

După duelul de duminică cu Corona Braşov, fanii o vor mai putea vedea apoi la meciul de retragere, din 8 iunie (ora 16.00), când se anunţă un mare spectacol în compania unor mari jucătoare din handbalul românesc şi european.

Cristina Neagu va împlini în luna august 37 de ani, din care 25 i-a dedicat handbalului, sportul care a făcut celebră şi pe care spune că îl iubeşte necondiţionat.

Reclamă

Este singura din lume care a primit de patru ori din partea IHF distincţia de cea mai bună jucătoare (2010, 2015, 2016, 2018) şi îşi încheie cariera cu încă două performanţe la nivel individual: cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European (303 goluri) şi a Ligii Campionilor (1.232).

Cu naţionala României, cu care şi-a dorit atât de mult o medalie de aur în marile competiţii, însă nu şi-a îndeplinit visul, a evoluat la şapte ediţii ale Campionatului Mondial, alături de Europene şi Jocuri Olimpice, iar după 17 ani dedicaţi reprezentativei îi rămân în palmares două medalii de bronz: în 2010 la Europene şi în 2015 la Mondiale.

La nivel de cluburi, ea a atins apogeul rezultatelor în 2015, când a cucerit Liga Campionilor cu Buducnost, după care s-a transferat la CSM Bucureşti, unde a câştigat şapte titluri naţionale şi opt Cupe ale României, respectiv medalia de bronz în Liga Campionilor (2018). A mai evoluat la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Rulmentul Braşov.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:50

Conducerea Rapidului, prima reacție după discursul vulcanic al lui Daniel Pancu: „Inexplicabil”

15:25

Tragerea la sorți a play-off-ului Conference League | CFR Cluj, posibil duel „de foc”. Craiova și-a aflat și ea adversara

14:40

Carlos Alcaraz n-a mai jucat de aproape patru luni, dar a urcat în clasamentul ATP. Pe cine a depășit

14:21

Şi Federaţia Engleză de Fotbal urmează să retragă sprijinul pentru realegerea lui Gianni Infantino

14:20

Tragerea la sorți a play-off-ului Europa League | Universitatea Craiova a aflat cu cine ar putea juca

13:52

Oficial. FCSB a transferat un nou portar. Mutare surpriză făcută de Gigi Becali

1 „Mizerie în baie, păr pe chiuvetă…” Simona Halep, implicată într-un imens scandal 2 Englezii, verdict fără dubii după debutul lui Andrei Coubiș la Lincoln City: „Actorul principal” 3 „Se vede că e fotbalist”. Noul transfer de la Universitatea Craiova care l-a cucerit pe Florin Prunea 4 Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul lui Mircea Lucescu. Nepotul acestuia a dezvăluit totul: „Ăsta este adevărul” 5 Oficial. Meciul CFR Cluj – U Cluj a fost amânat. Când a fost reprogramat de LPF 6 VIDEO„Nu știu cum a reușit”. Louis Munteanu, assist uluitor în MLS. Comentatorilor nu le-a venit să creadă
Citește și