O veste cutrmurătoare a zguduit lumea fotbalului joi dimineaţa, aceea că Diogo Jota, fotbalistul lui Liverpool, a murit la doar 28 de ani. Portughezul a fost implicat într-un accident de maşină împreună cu fratele său, Andre Silva, iar niciunul nu a reuşit să supravieţuiască.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Deşi viaţa sa şi implicit cariera de fotbalist s-au încheiat prea devreme pentru Jota, portughezul a avut realizări cu care doar anumiţi sportivi se pot mândri.

Cine a fost Diogo Jota?

Născut la Porto pe data 4 decembrie 1996, jucătorul lui Liverpool a fost numit la naştere Diogo Jose Teixeira da Silva. Numele său de familie era Silva, însă a ales să îşi spună Jota pentru a se distinge de alţi jucători portughezi numiţi Diogo sau Silva, care sunt nume comune în Portugalia.

Denumirea de „jota” reprezintă pronunţia în portugheză a literei „J”, astfel că echivalentul fostului fotbalist ar fi fost „Diogo J”.

În ceea ce priveşte cariera de fotbalist, Jota şi-a început drumul la academia celor de la Gondomar, unde a petrecut opt ani. În 2013, portughezul a ajuns la echipa U19 a celor de la Pacos Fereira, iar doi ani mai târziu a fost promovat la echipa mare, unde a jucat 47 de meciuri.

După un singur sezon, Jota a fost transferat de Atletico Madrid în schimbul a 7 milioane de euro în 2016. Lusitanul nu a prins însă vreun minut în trupa rojiblanco, fiind împrumutat un sezon la FC Porto, după care încă unul la Wolverhampton.

Echipa din Premier League a decis să îl şi păstreze pe Diogo Jota, astfel că din 2018 a devenit în mod oficial legitimat la „lupi”. În tricoul celor de la Wolves, portughezul a adunat 131 de partide în cadrul cărora a înscris 44 de goluri şi a oferit 19 pase decisive, iar după doar două sezoane a făcut cel mai important pas din carieră: transferul la Liverpool. Între timp, în 2019, Jota cucerise şi Liga Naţiunilor alături de Portugalia.

Când a ajuns pe Anfield în 2020, Liverpool era campioana en-titre din Premier League, iar aşteptările de la orice jucător transferat erau mari. Jota nu a cedat presiunii şi a livrat rezultate prestaţii foarte bune, intrând pe sub pielea „cormoranilor”.

În cinci sezoane, fotbalistul de 28 de ani a adunat 182 de meciuri, în cadrul cărora a marcat 65 de goluri şi a oferit 26 de pase decisive. Alături de Liverpool, Jota a câştigat titlul de sezonul trecut, o Cupă a Angliei şi două Cupe ale Ligii.

Ultimul meci jucat de portughez a fost finala Ligii Naţiunilor, când Portugalia a câşigat un nou trofeu cu Jota în teren.