Anunț teribil făcut de italieni înainte de Milan – Inter! Își joacă viitorul la derby: „E decisiv!”
În acest weekend are loc marele duel dintre AC Milan și Inter, iar Derby della Madonnina este de această dată mult mai important pentru AC Milan.
Tutto Mercato Web scrie că o înfrângere în meciul de sâmbătă îl poate costa job-ul pe Ruben Amorim!
Ruben Amorim riscă să fie demis
AC Milan a suferit miercuri prima înfrângere în acest sezon de Serie A, 2-4 pe terenul celor de la Bologna, și a rămas la 7 puncte în spatele rivalelor Inter și Lazio. Alt rezultat în afară de o victorie ar compromite șansele echipei la titlu în acest sezon. Iar Ruben Amorim ar putea plăti chiar cu postul, scriu italienii.
„Înaintea înfrângerii cu Bologna, derby-ul de Halloween trebuia să arate cât de credibil este Milan în lupta pentru titlu: dacă ar fi învins-o pe Inter, s-ar fi putut apropia la un singur punct de lider. După 4-2 cu Bologna, însă, derby-ul riscă să spună mult mai multe despre viitorul lui Ruben Amorim.
Prăbușirea din meciul cu Palladino a readus în prim-plan toate problemele apărute în primele săptămâni ale mandatului său. Nu este vorba doar despre rezultate, ci mai ales despre dificultatea lui Milan de a menține constanța pe parcursul aceluiași meci. Momentele de blackout au devenit o constantă.
Nu există un ultimatum oficial din partea clubului, însă este evident că derby-ul va avea un rol și în evaluarea antrenorului portughez. O altă înfrângere, mai ales dacă ar fi însoțită de o prestație slabă, ar ridica însă semne de întrebare mult mai serioase în privința băncii tehnice. Sâmbătă, derby-ul nu va decide titlul. Pentru antrenorul rossonerilor, însă, ar putea valora mult mai mult” scriu cei de la Tutto Mercato Web.
Presiunea este și pe Interul lui Cristi Chivu, care nu convinge în ceea ce privește jocul, însă rezultatele au fost excepționale: record de puncte după 9 etape! Însă doar un rezultat pozitiv ar menține liniștea pentru Cristi Chivu, astfel că duelul dintre Milan și Inter se dovedește a fi mai important ca oricând.