Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Cupei Mondiale de fotbal din 2026, care va fi găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada, va avea loc pe 5 decembrie, la Las Vegas, a relatat, marţi, canalul ESPN, citat de DPA. Competiţia va fi live în Universul Antena.
ESPN a precizat că The Sphere este locul probabil care va găzdui ceremonia, dar surse apropiate de impozanta construcţie au negat acest lucru.
Tragerea la sorţi a grupelor World Cup, pe 5 decembrie
În 1994, când Cupa Mondială a avut loc în Statele Unite, tragerea la sorţi a fost efectuată la Las Vegas Convention Center, în centrul este rezervat pentru alt eveniment în data de 5 decembrie.
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) nu a furnizat până acum detalii despre ceremonia tragerii a sorţi.
Un turneu extins, cu 48 de echipe, va avea loc în perioada 11 iunie-19 iulie 2026 în Statele Unite, Mexic şi Canada.
Alături de echipele gazdă, alte zece formaţii s-au calificat până acum pentru competiţie, Argentina, deţinătoarea titlului, Brazilia,
Ecuador, Noua Zeelandă, Australia, Iran, Japonia, Coreea de Sud şi debutantele Iordania şi Uzbekistan.
Doar 42 din cele 48 de participante vor fi cunoscute la data de 5 decembrie, ultimele echipe urmând să fie decise în prima parte a anului 2026.
- „Nu dau nici 1% României! Diferența e uriașă” Mesajul scandalos al turcilor înaintea meciului
- Turcia – România LIVE TEXT (joi, 19:00). Duel crucial pentru tricolori la barajul pentru World Cup 2026
- „De ce am venit aici, să ne plimbăm? Vrem calificarea!” Stoichiță e convins că România poate elimina Turcia
- „Iubesc Turcia, mi-aș fi dorit să meargă ambele la Mondial” Lucescu, avertisment pentru turci
- Florin Bratu le-a spus turcilor care e marele avantaj al României: „Asta va conta mult”

































