Închide meniul

Gianluigi Donnarumma a anunţat că pleacă de la PSG: “Cineva a decis că nu mai pot face parte din acest grup”

Publicat: 12 august 2025, 22:54

Comentarii
Gianluigi Donnarumma a anunţat că pleacă de la PSG: Cineva a decis că nu mai pot face parte din acest grup

Gianluigi Donnarumma / Profimedia Images

E scandal la PSG înainte de Supercupa Europei, pe care parizienii o vor disputa mâine, de la ora 22:00, împotriva formaţiei lui Radu Drăguşin, Tottenham.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a anunţat că pleacă de la campioana Europei. El fusese anterior scos din lot.

Gianluigi Donnarumma, mesaj de rămas-bun pentru PSG

Într-un comunicat în care le-a mulţumit jucătorilor şi fanilor, Donnarumma a susţinut că a fost forţat să plece de la PSG. Cel mai probabil, aşa cum s-a vehiculat, el va merge în Premier League.

Către fanii speciali ai Parisului,

Încă din prima zi în care am ajuns, am dat totul – pe teren și în afara lui – pentru a-mi câștiga locul și a apăra poarta lui Paris Saint-Germain.

Reclamă
Reclamă

Din păcate, cineva a decis că nu mai pot face parte din grup și să contribui la succesul echipei. Sunt dezamăgit şi mi se frânge inima.

Sper să am ocazia să-i privesc încă o dată în ochi pe fanii de la Parc des Princes și să îmi iau rămas-bun de la ei așa cum trebuie.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, vreau să știți că susținerea voastră… și afecțiunea înseamnă totul pentru mine și nu le voi uita niciodată.

Reclamă

Voi purta mereu cu mine amintirea tuturor emoțiilor, a nopților magice, a voastră, care m-ați făcut să mă simt ca acasă.

Coechipierilor mei, a doua familie, vă mulțumesc pentru fiecare luptă, fiecare râs, fiecare moment pe care l-am împărtășit. Veți fi mereu frații mei.

A juca pentru acest club și a trăi în acest oraș a fost o imensă onoare. Mulțumesc, Paris. 💙❤️”, a transmis Gianluigi Donnarumma, într-un comunicat postat pe Instagram.

 

 
View this post on Instagram
 
A post shared by GIANLUIGI DONNARUMMA (@donnarumma)

Ousmane Dembele şi Desire Doue au reacţionat imediat. “Mulţumesc pentru tot, numărul 1“, i-a transmis Dembele lui Donnarumma. “Cel mai bun, mersi, Gigio“, a fost mesajul lui Desire Doue pentru portarul italian.

Donnarumma fusese scos din lot pentru Supercupa Europei

Anterior, Gianluigi Donnarumma a fost scos din lot pentru Supercupa Europei. PSG l-a prezentat deja oficial pe înlocuitorul lui Donnarumma, Lucas Chevalier (23 de ani), adus de la Lille pentru 40 de milioane de euro.

Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, a recunoscut că decizia ca Donnarumma să fie scos din lot pentru meciul cu Tottenham i-a aparţinut chiar lui.

Donnarumma nu face parte din lot, este decizia mea personală. Îmi asum 100% responsabilitatea.

Îmi doresc un alt tip de portar și am luat această hotărâre. Gigio rămâne unul dintre cei mai buni portari din lume”, a declarat Luis Enrique.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va prinde FCSB Conference League la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:32
Gigi Becali le-a cerut iertare fanilor FCSB-ului: “E mare ruşine. Nu mi-am închipuit, stăteam eu pe bancă”
16:30
Nota primită de Louis Munteanu pentru cele 12 minute jucate în Austin FC – DC United 1-0
15:47
Revenirea lui Florin Bratu în Liga 1, blocată! Antrenorul își dăduse deja acordul
15:43
Kyros Vassaras a dat verdictul, după fazele controversate din Farul – CFR Cluj 1-2. Discuţiile din camera VAR, publicate
15:10
“Mi-am vândut tot ce aveam”. Sacrificiul imens făcut de jucătorul pe care FCSB plătea 1 mil. €. Ce face acum
14:27
Pep Guardiola, gata să facă un transfer pe o sumă-record în fotbal. Pentru cine “sparge banca” Manchester City
1 Gigi Becali, decizie radicală după ce FCSB a ratat play-off-ul: “E ultima zi” 2 Gigi Becali le-a decis viitorul lui Charalambous și Pintilii după ce FCSB a ratat play-off-ul 3 BREAKING NEWSE oficial! FCSB, OUT din lupta pentru play-off după Dinamo – FC Argeș 0-1. Campioana va juca în play-out 4 Miza play-out-ului pentru FCSB! Cum mai poate ajunge campioana în Europa, după ce a ratat play-off-ul 5 Daniel Pancu anunță o decizie șocantă, după ce a calificat-o pe CFR în play-off: „Nu suntem compatibili. Ne putem despărți” 6 Gigi Becali, şedinţă de urgenţă la Palat după umilinţa FCSB-ului. Ce se întâmplă cu Mihai Stoica şi Mirel Rădoi
Citește și