Darwin Nunez a oferit primul interviu după transferul la Al Hilal. Fostul atacant de la Liverpool a transmis că mutarea în Arabia Saudită reprezintă o „mare oportunitate”.
În vârstă de 26 de ani, Nunez a plecat de la Liverpool după 3 sezoane. În această perioadă de mercato, Al Hilal l-a transferat în schimbul sumei de 53 de milioane de euro. Acesta a semnat un contract valabil până în 2028 cu formația din Arabia Saudită.
Ce a spus Darwin Nunez la primul interviu după transferul la Al Hilal
După transfer, Darwin Nunez a recunoscut că a fost primit excelent de jucătorii de la Al Hilal. Acesta a vorbit și despre Simone Inzaghi, antrenorul saudiților, și a dezvăluit că a fost sunat de tehnician, înainte de a accepta mutarea.
„Mă simt foarte bine și sunt fericit să fiu aici. Coechipierii m-au primit incredibil, de la primul moment m-am simțit unul de-al lor. Am făcut deja patru antrenamente și sunt pregătit să ajut echipa.
(n.r. Despre Simone Inzaghi) M-a sunat și mi-a spus că vrea să vin aici. Am crezut că e o idee bună. Cred că îi place cum joc și sunt mândru că m-a ales ca atacant al lui
E o mare oportunitate pentru mine, într-un campionat care crește. La Mondial s-a văzut că pot concura cu cluburi mari. Deocamdată știu doar să spun Salam-Aleikum”, a spus Darwin Nunez.
În cariera sa, atacantul din Uruguay a mai jucat pentru Penarol, UD Aleria și Benfica. În momentul de față este cotat la suma de 45 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Un star din Premier League forțează transferul la Liverpool
Alexander Isak, atacantul celor de la Newcastle, vrea neapărat să plece de pe St. James’ Park vara aceasta. Suedezul este unul dintre cei mai doriţi atacanţi din Europa, iar Liverpool, campioana sezonului trecut, se află pe urmele sale.

“Cormoranii” au făcut chiar şi o ofertă de 110 milioane de lire sterline, dar aceasta a fost refuzată de Newcastle, club care insistă că Isak nu este de vânzare, chiar dacă suedezul vrea să ajungă pe Anfield.
Atacantul suedez Alexander Isak nu mai doreşte să rămână la echipa engleză de fotbal Newcastle United, fiind decis să se transfere la FC Liverpool înainte de încheierea perioadei de transferuri, pe 1 septembrie, scrie BBC.
Newcastle a refuzat o ofertă de 110 milioane de lire sterline făcută de Liverpool pentru Isak în data de 10 august, însă după ce “coţofenele” au respins această sumă, campioana en titre a Angliei a făcut un pas în spate, nedorind să pluseze pentru a-şi asigura serviciile golgheterului scandinav, ai cărui părinţi sunt originari din Eritreea.
Antrenorul echipei Newcastle, Eddie Howe, a declarat, după înfrângerea suferită în meciul amical din presezon cu Atletico Madrid, că ‘totul este în joc” în ceea ce priveşte viitorul lui Isak, dar a subliniat că este “clar” că “nu-l poate implica” pe atacant în planurile sale actuale.
Prin urmare, se aşteaptă ca Isak să rateze meciul de debut al lui Newcastle în noua ediţie din Premier League, sâmbătă, împotriva formaţiei Aston Villa.
Fostul atacant al echipei Borussia Dortmund nu a luat parte la turneul din presezon al lui Newcastle în Extremul Orient din cauza unei accidentări “minore” la coapsă. Isak s-a antrenat apoi singur la fostul club Real Sociedad, înainte de a se întoarce în Marea Britanie, săptămâna trecută.
- Qatar – Emiratele Arabe Unite 2-1. Echipa lui Cosmin Olăroiu, pas greşit! Ce şanse mai sunt pentru World Cup 2026
- Vladislav Blănuță, pace cu fanii lui Dinamo Kiev! Fotbalistul a postat o poză cu suma donată armatei ucrainene
- Fenerbahce vrea titlul în Turcia! Fostul star de la Real Madrid, așteptat la Istanbul
- Decizie radicală luată de Neymar! Brazilianul face totul pentru a reveni în lotul Braziliei pentru CM 2026
- Ce transfer a ratat Ianis Hagi în vară! Tricolorul putea ajunge la unul dintre cele mai mari nume din Bundesliga