Închide meniul

Mirel Rădoi, mesaj ferm după victoria cu Csikszereda: “Nu a fost deloc uşor”. Ce a spus despre “dubla” cu Başakşehir

Publicat: 17 august 2025, 19:04

Comentarii
Mirel Rădoi, mesaj ferm după victoria cu Csikszereda: Nu a fost deloc uşor. Ce a spus despre dubla cu Başakşehir

Mirel Rădoi, în Csikszereda - Universitatea Craiova 1-2/ Sport Pictures

Mirel Rădoi a oferit prima reacţie, după ce Universitatea Craiova a învins-o cu 2-1 pe Csikszereda, în etapa a şasea a Ligii 1. Oltenii îşi vor menţine poziţia de lider, şi după această rundă, având 16 puncte acumulate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După autogolul din startul partidei, la care au contribuit Stefanovic şi Silviu Lung Jr, oltenii au reuşit să revină şi să obţină cele trei puncte, graţie “dublei” lui Steven Nsimba.

Mirel Rădoi, prima reacţie după Csikszereda – Universitatea Craiova 1-2

Mirel Rădoi a declarat că a fost o săptămână dificilă pentru echipa sa, ţinând cont că Universitatea Craiova a avut nevoie de prelungiri pentru a o elimina pe Spartak Trnava. El le-a mulţumit elevilor săi pentru efortul uriaş depus şi pentru victoria obţinută la Miercurea Ciuc.

Totodată, Rădoi a prefaţat şi partida cu Başakşehir, din play-off-ul Conference League. Antrenorul oltenilor a recunoscut că turcii au o formaţie puternică şi va fi un meci dificil la Istanbul.

“În repriza a doua am avut foarte multe momente bune în joc, apar şi situaţii în care ne relaxăm, acum chiar sunt normale. Nu a fost deloc o săptămână uşoară, suntem plecaţi de acasă şi a fost ceva cumplit pentru noi. Dar mă bucur că am reuşit să ne calificăm şi chiar să câştigăm aici, să ne menţinem încă o etapă pe prima poziţie. Evident, toată lumea e plictisită de toată lumea, toată lumea e supărată pe toată lumea, deja ne trezim dimineaţa şi la micul dejun ne uităm strâmb unii la alţii. E normal.

Reclamă
Reclamă

Le mulţumesc băieţilor pentru perioada asta, chiar dacă am pierdut în Slovacia, am reuşit să ne calificăm. Ceea ce nu a fost la îndemâna clubului în ultimii ani, o singură dată am ajuns în play-off. Deci ţin să le mulţumesc pentru victoria de azi, pentru calificare. Dar de mâine ne gândim la ceea ce înseamnă echipa din Turcia.

Prima şansă o are Başakşehir. A ţinut steagul sus în Turcia, s-a luptat de la egal la egal cu Galatasaray şi Fenerbahce. Anul trecut, am văzut partidele tur retur cu Gaziantep, urmăream Gaziantep de când era Toşca, acum că e Maxim acolo, mă uit la meciurile lui. I-am văzut în ediţia trecută de campionat de două ori, e o echipă bună, mult mai bună decât noi. Dar nu ne vom lăsa bătuţi, nu vom ceda niciun metru de iarbă. Când vom putea din punct de vedere fizic şi mental să ne batem cu orice adversar, o vom face. După aceea, evident, avem şi noi limitele noastre. Suntem totuşi Universitatea Craiova, suntem fără experienţă internaţională, suntem cu 12 jucători noi, avem şi noi minusurile noastre şi sperăm să nu le descopere ei pe toate.

Pe toţi i-am rotit, după au intrat şi cei care au jucat în meciurile internaţionale. Am suferit mult, era foarte greu să arătăm ce ne dorim de fapt. Jucătorii ar fi putut să joace, cei care au jucat în Slovacia, doar că nu ar fi putut să ţină ritmul, să punem presiune, mai au nevoie de meciuri ca să ţină ritmul 90 de minute. Poate să mai dureze 1-2 etape, după vor apărea schimbări, că vom juca în mare parte cu aceeaşi jucători, vor ajunge la acelaşi număr de minute internaţionale”, a declarat Mirel Rădoi, la conferinţa de presă, după Csikszereda – Universitatea Craiova 1-2.

Reclamă

Gafă uriaşă în Csikszereda – Universitatea Craiova

Meciul dintre Csikszereda şi Universitatea Craiova a început cu o gafă uluitoare. În minutul 3 al partidei de la Miercurea-Ciuc, echipa lui Mirel Rădoi a fost protagonista unei faaze incredibile.

Gazdele au preluat conducerea după autogolul antologic al lui Stevanovic, care a amintit de celebrul autogol al lui Bănel Nicoliţă de pe Santiago Bernabeu, din 2006.

La o fază care nu anunţa absolut nimic, Stevanovic a trimis înapoi la Silvu Lung Jr. Pasa fundaşului sârb a fost pe spaţiul porţii, iar acest lucru i-a costat pe olteni.

Portarul celor de la Universitatea Craiova nu a reuşit să preia balonul, care a ajuns în poarta lui Silviu Lung, iar Csikszereda a preluat conducerea după numai trei minute de joc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
8:42
Reacţia lui Gigi Becali după ce Elias Charalambous şi-a făcut “papagali” contestatarii: “Are fața spartă, numai vânătăi”
8:29
Tun financiar dat de Gigi Becali. Încasează 10 milioane de euro!
8:17
Cîrjan se pregăteşte de un transfer de top. Urmărit de trei cluburi legendare
1:12
Darius Olaru, prima reacţie despre accidentarea din FCSB – Fenerbahce 1-1: “Am călcat greşit”
1:05
3 jucători pleacă de la FCSB după eliminarea din Europa League! Becali a anunţat noi transferuri la campioană
0:53
Răzvan Lucescu și Ionuț Radu se pot întâlni în play-off-ul pentru optimile Europa League. Cum arată tabloul
1 FotoE multimilionar, dar iubita lui superbă câştigă mai mulţi bani decât el: “Ne întrecem”! Sumele uriaşe încasate 2 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Timo Werner va fi adversarul lui Louis Munteanu 3 Ștefan Baiaram, transfer în Germania. Mutarea carierei pentru jucătorul Universității Craiova 4 Gigi Becali a făcut praf doi jucători de la FCSB, după egalul cu Fenerbahce: “Cu din ăştia nu poţi” 5 Charalambous a aflat după FCSB – Fenerbahce decizia luată de Gigi Becali. A fost luat prin surprindere: “Nu am fost informat” 6 Denis Alibec semnează și pleacă de la FCSB! Echipa care îl transferă pe atacantul renegat de Gigi Becali
Citește și