Debutanții sub lupă. Analiza lui Adrian Georgescu

Adrian Georgescu Publicat: 20 august 2025, 19:07 / Actualizat: 21 august 2025, 10:06

Comentarii
Debutanții sub lupă. Analiza lui Adrian Georgescu

Isack Hadjar, cel mai bun rookie din Formula 1 / Profimedia Images

Debutanții sub lupă. După părerea mea, e posibil să avem la start cea mai bună linie de ”rookies” din 2001 încoace. Atunci au debutat în Formula 1 Kimi Raikkonen, Fernando Alonso și Juan Pablo Montoya. Folosesc termenul de ”rookies”, sportiv aflat la început de drum, în locul celui de ”debutant”, căci unii dintre cei numiți aici nu au debutat, în sensul propriu al cuvântului, în 2025.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Botezul ploii

În cursa inaugurală, cea din Australia, patru dintre cei șase ”rookies” aflați la start nu au reușit să treacă linia de sosire. A fost un botez dur, cu câteva reprize de ploaie. Primul ieșit, Isack Hadjar, a lovit zidul chiar în turul de formare. Au terminat Marele Premiu al Australiei doar Bearman și Antonelli, italianul fiind însă și el la un pas de abandon.

Cum spuneam, am avut în 2025 o distribuție solidă de debutanți. Chiar și Jack Doohan, înlocuit după cursa din Miami cu Colapinto, a demonstrat ocazional că poate fi aproape la fel de rapid precum colegul de echipă, Pierre Gasly, care e unul dintre piloții buni de F1. Și Doohan, și Colapinto au pierdut cu 1-5 ”meciul calificărilor” cu francezul. Doohan a făcut însă prea multe greșeli în curse. Colapinto, care a avut câteva evoluții bune anul trecut pentru Williams, i-a luat locul în timpul sezonului. Și argentinianul a avut sclipiri. Ambii au avut însă ghinionul de a evolua pentru cea mai slabă echipă, cu un motor mult sub propulsoarele competiției. De aceea, faptul că sunt singurii care au rămas la zero puncte nu vorbește cu adevărat despre valoarea lor.

Lawson și-a revenit din pumni

Un pilot tânăr cu o creștere bună este Ollie Bearman. Primele lui sclipiri s-au văzut încă din 2024. În 2025, englezul a avut parte de tot pachetul F1 și, mai ales, de un coleg experimentat la Haas: Esteban Ocon. În evoluțiile din calificări, scorul e neașteptat de echilibrat, 6-4 pentru francez. Media diferențelor de timp înregistrate în calificări e mai mică de o zecime de secundă în favoarea lui Ocon.

Lawson e un alt caz interesant. Adus la începutul sezonului de la echipa ”secundă” RBR la Red Bull, a fost trimis înapoi după numai două Mari Premii. La Racing Bulls, a devenit coleg cu Isack Hadjar, care de atunci l-a depășit net în ”meciul calificărilor”: 8-2. În ceea ce privește scorul la capitolul ”curse încheiate de ambii”, Hadjar conduce cu 6-1. Totuși, neo-zeelandezul, după ce a traversat șocul retrogradării, și-a revenit. La Marele Premiu al Austriei, de la sfârșitul lui iunie, a obținut 8 puncte și, de atunci, e mereu în luptă pentru intrarea în primele zece poziții. În prezent are 20 de puncte, cu numai două în urma coechipierului.

Reclamă
Reclamă

Kimi putea mai mult

Kimi Antonelli a debutat direct la o formație de top. Acest fapt nu e neapărat de bun augur pentru un nou venit. Dacă ne uităm doar la clasament, am spune că e câștigătorul competiției de ”rookies”, cu 64 de puncte acumulate. Antonelli a debutat într-o cursă dificilă, în care a reușit să obțină poziția a patra. Pe de altă parte, din 14 curse, italianul a terminat doar 10 și a fost la un pas să abandoneze în alte două. În Monaco și la Spa a obținut locurile 18, respectiv 16. După cursa de la Miami, a obținut doar un loc 3 în Canada și un loc 10 în Ungaria. Colegul de formație, George Russell, l-a dominat clar, 10-1 în calificări, respectiv 8-0 la curse. Recent, directorul tehnic de la Mercedes, James Allison, i-a luat apărarea lui Kimi, explicând că greșelile făcute în construcția monopostului au minat eforturile pilotului italian.

Surpriza Bortoleto

Gabriele Bortoleto pare pilotul care vine din urmă. A avut o evoluție foarte bună, ținând cont de context. A debutat într-o formație, Sauber, care a fost ultima în clasamentul constructorilor din 2024. Colegul lui, Nico Hülkenberg, care a împlinit 38 de ani, este unul dintre cei mai experimentați piloți din circuit. Anii trecuți, îl învingea regulat în calificări pe Magnussen. Totuși, rezultatele în ”meciul calificărilor” dintre Hülkenberg și Bortoleto este 6-6. Mai mult, diferența medie a timpilor din calificări este de numai 3 miimi de secundă în avantajul germanului.

În prima parte a sezonului Gabriele nu a reușit să transforme evoluțiile bune din calificări în puncte. După primul upgrade de podea, făcut în Spania, unul reușit, brazilianul a început să urce constant. Apoi a venit cursa din Austria, unde a ajuns în Q3 și a obținut puncte. Bortoleto a fost în puncte în trei din ultimele patru curse dinaintea vacanței de vară. Să nu uităm că brazilianul e unul dintre foarte puținii piloți care au cucerit titlul în F2 încă din anul de debut. De asemenea, e singurul din istorie care a reușit să învingă într-o cursă de F2 sau F1 plecând de pe ultima poziție a grilei.

Reclamă

Hadjar, cel mai bun ”rookie”

Dacă ni s-ar fi spus în turul de formare al Marelui Premiu al Australiei că pilotul ce tocmai ieșise în decor va avea o asemenea evoluție ascendentă, poate nu am fi crezut. Isack Hadjar chiar a debutat în 2025, în adevăratul sens al cuvântului, căci nu mai ”prinsese” curse în F1 în anii anteriori. A făcut-o la o echipă minoră, Racing Bulls. Mai mult, față de colegii lui Lawson și Tsunoda, nu a primit șansa promovării la Red Bull. Chiar a și spus că, dacă i s-ar propune, i s-ar părea prea devreme pentru un astfel de pas. Anul viitor s-ar putea să fie candidatul perfect pentru cel de-al doilea pilot de la Red Bull.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:07 22 apr.

Cristi Chivu, bucurie nebună în Inter – Como 3-2. Românul, schimbare uriașă pentru calificarea în finala Cupei Italiei

23:50

MAGIE! Inter este în finala Cupei Italiei după ce a revenit de la 0-2 cu Como! Chivu poate face eventul

23:31

“L-au forţat” Reacţia lui Gabi Balint după plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB!

23:24

„Am crezut că a glumit”. Adrian Mutu, surprins când a aflat numele antrenorului dorit în locul lui Mirel Rădoi la FCSB

23:04

„Dacă s-a repetat la noi, trebuia și la Drammeh” Ce spune Bogdan Andone după eliminarea din Cupă

23:01

VideoGol de senzaţie în prelungirile semifinalei din Liga Campionilor Asiei, anulat dintr-un motiv incredibil!

1 Veste excelentă pentru FCSB. Anunțul făcut de Gigi Becali, după plecarea lui Mirel Rădoi 2 „M-am trezit cu antrenament anulat, mașinile dispărute din bază” Filmul plecării lui Mirel Rădoi de la FCSB 3 „L-am sunat deja”. Primul antrenor contactat de Mihai Stoica, după plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB 4 E gata! Turcii au anunţat când semnează Mirel Rădoi cu Gaziantep 5 E oficial, Mirel Rădoi pleacă de la FCSB! S-a întâlnit cu Gigi Becali și i-a comunicat decizia. “Are binecuvântarea mea” 6 “Am antrenor!” Gigi Becali i-a făcut ofertă cu salariu de 1,5 milioane de euro lui Mirel Rădoi
Citește și