Decizia radicală luată de turci, înainte de Universitatea Craiova – Istanbul Başakşehir

Publicat: 23 august 2025, 20:39

Comentarii
Decizia radicală luată de turci, înainte de Universitatea Craiova – Istanbul Başakşehir

Istanbul Başakşehir - Universitatea Craiova / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Universitatea Craiova se pregăteşte pentru duelul cu Istanbul Başakşehir, returul play-off-ului Conference League. Oltenii au câştigat cu 2-1 meciul tur, din Turcia, şi pleacă cu prima şansă înaintea returului de pe Ion Oblemenco.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Meciul va avea loc joi seară, dar până atunci, Universitatea Craiova va mai juca un meci în Liga 1 până atunci. Duminică, de la ora 18:30, oltenii vor juca pe teren propriu contra celor de la Petrolul Ploieşti.

Istanbul Başakşehir şi-a amânat meciul din campionat, înaintea returului cu Universitatea Craiova

În acest weekend, Istanbul Başakşehir ar fi trebuit să joace în campionat împotriva celor de la Rizesport, echipa la care evoluează Valentin Mihăilă, fost jucător al oltenilor.

Formaţia din Istanbul a făcut însă cerere şi a putut să amâne duelul din campionat, pentru a pregăti mai bine returul care va avea loc la Craiova. Astfel, turcii vor avea la ora meciului o săptămână fără joc, în timp ce echipa lui Mirel Rădoi va continua să joace la trei zile.

Ce a spus Mirel Rădoi înainte de Universitatea Craiova – Petrolul

Având în vedere importanța „dublei” cu Bașakșehir, Mirel Rădoi a dat de înțeles că jucătorii săi s-ar putea gândi doar la duelul retur, din play-off-ul Conference League. Astfel, antrenorul oltenilor consideră duelul cu Petrolul drept unul „capcană”.

Reclamă
Reclamă

“Venim după o victorie mare, sper ca toată lumea să fie concentrată pentru partida cu Petrolul. În momentul de față cel mai mare avantaj al nostru este că suporterii vor fi în număr cât mai mare alături de noi. E un meci capcană mâine seară. Un adversar care are cea mai bună apărare din Liga 1 în momentul de față, doar 5 goluri primite.

Nu excelează la goluri marcate, 6 goluri, adică o medie de un gol pe partidă. Se axează pe partea defensivă. Mâine seară va trebui să avem rădare și să așteptăm zonele pe care le-am pregătit. Organizarea defensivă foarte exactă este un punct forte al lor. Chiar dacă spun că mare parte din ei nu sunt, este evident că apare oboseala. Din cauza drumurilor.

Schimbăm orașele și hotelurile precum tricourile de joc. Sper ca starea emoțională pozitivă de la nivelul lotului să nu fie o problemă de relaxare mâine seară. Exceptând situația lui Paradela, care mai are nevoie de timp pentru a avea ritm de joc, nu avem probleme de lot”, a spus Mirel Rădoi.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
21:50

Portarul Capului Verde s-a ales cu milioane de următori după egalul cu Spania şi a avut o reacţie amuzată

21:36

Lamine și mai cum? Nota primită de Joao Paulo după ce l-a ținut “în șah” pe Yamal în Spania – Capul Verde 0-0

21:33

“Dezastru” Presa spaniolă nu i-a iertat pe jucătorii lui de la Fuente, după rezultatul umilitor cu Capul Verde!

21:27

Belgia – Egipt LIVE VIDEO (22:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Salah, titular! Echipele de start

21:10

Cinci lucruri după Spania – Capul Verde 0-0, cel mai șocant rezultat de la Cupa Mondială

21:00

Programul zilei a 5-a de la Campionatul Mondial. Ce meciuri sunt transmise în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY

1 O recunoşti? Prezenţă scandaloasă la inaugurarea bisericii de 10 milioane de euro a lui Gigi Becali 2 Revenire la FCSB. Se întoarce după trei luni! Gigi Becali a bătut palma cu el 3 VideoN-a durat mult! Noua regulă din fotbal a fost „ocolită”: tactica genială cu care a păcălit arbitrul 4 Universitatea Cluj a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor! Jucătorul a fost prezentat oficial 5 Cum a reușit Gigi Becali să-l fure din curtea Rapidului. A semnat cu FCSB. “Am respect pentru Pancu!” 6 Francezul Eddy Sylvestre Negadi a semnat cu Farul Constanța
Citește și