Ce mai e azi o depășire? | Analiza lui Adrian Georgescu după Marele Premiu al Țărilor de Jos

Charles Leclerc și George Russell, în duel în Marele Premiu al Țărilor de Jos / Profimedia

Ce mai e azi o depășire? Manevra lui Leclerc în dauna lui Russell, din cursa de la Zandvoort, mi s-a părut una dintre cele mai frumoase depășiri din ultimii ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Imposibilul devenit posibil

În primul rând, a fost desfășurată pe o pistă unde acest lucru e foarte greu de făcut. În al doilea rând, s-a petrecut în timp ce ambii piloți aveau acces la sistemul DRS, deci aveau condiții egale. Execuția a fost desăvârșită: Leclerc a atacat pe exteriorul virajului 11, apoi a trecut în față la ieșirea din virajul 12. A cucerit fiecare centimetru de spațiu posibil pe care l-a avut la dispoziție, monegascul dovedind un control extraordinar al mașinii.

Dacă urmăriți imaginile din monopostul lui Russell, aripa anterioară a mașinii lui Leclerc apare parcă de niciunde și-și face loc în viraj. Ai senzația că mașina lui a trecut prin cea din față.

”Să interzicem de tot depășirile?”

O problemă a fost că a existat o coliziune. Câteva fragmente au sărit din mașina lui Russell. S-a pus atunci problema unei penalizări pentru Leclerc. Comisarilor le-au fost necesare peste 5 ore pentru a analiza imaginile și a audia părțile. Până la urmă, Leclerc nu a fost penalizat pentru această manevră, dar asta numai pentru că nu au existat probe concludente că mașina sa ar fi depășit limitele pistei.

O altă problemă a fost, iar imaginea de mai sus o dovedește, că există probe concludente că mașina a trecut cu toate roțile de linia albă. În decizia comisarilor poate a contat faptul că, ulterior, monegascul a fost scos din luptă, în mod ironic, de către colegul lui Russell. Antonelli a calculat un pic greșit avântul și traiectoria în timpul unei depășiri și l-a acroșat pe Leclerc.

Reclamă

O memă apărută după cursă surprinde exact esența absurdă a situației. ”Dacă Leclerc va fi penalizat pentru așa ceva, poate ar fi mai bine să interzicem depășirile. Sau poate să interzicem de tot cursele, căci care ar mai fi sensul lor?”.

Sunt total de acord cu această idee. Mi se pare esențial să încurajăm îndrăzneala în acest sport. La fel se întâmplă și cu tentativa de depășire a lui Sainz la Lawson, tot pe exterior, pentru care spaniolul a fost penalizat în mod absurd.

Cine consumă mai puține resurse?

Degeaba favorizezi depășirea prin măsuri artificiale, de tip DRS – sau, de la anul, prin aerodinamica activă -, dacă nu-i motivezi, mai întâi, pe piloți să gândească temerar. Pentru a depăși, un alt pilot trebuie, înainte de toate, să își dorească acest lucru.

Prea s-a transformat totul într-un concurs de chivernisit pneuri. Toată lumea depășește când și pe unde ”se depășește”. Adică pe unde s-a decis că trebuie să existe o zonă DRS. E ca și cum, la o Olimpiadă de matematică, nu ar fi premiați cei care rezolvă corect problema, ci cei care tocesc cel mai puțin mina creionului în timp ce o rezolvă. Sau, la fotbal, nu s-ar mai lua diferența de goluri ca unic criteriu, ci cât de puțin au transpirat jucătorii în timpul meciului. Evident, prezervarea anvelopelor trebuie să fie unul dintre criteriile de performanță în F1. Așa a fost mereu. Nu trebuie să fie însă cel principal, cum e de câțiva ani. Criteriul suprem ar trebui să fie viteza. Anume, capacitatea unui pilot de a o obține, mergând pe linia subțire care desparte posibilul de imposibil.

Depășirea nu e înot sincron

Evident, trebuie să existe reguli în această luptă. Nu pledez pentru lipsa lor. Problema mea e că am schimbat modul în care ne raportăm la depășire. O privim din start ca pe o prezumtivă infracțiune. În ultimii ani, aceasta a început să fie tratată mai puțin ca o luptă și mai mult ca o bizară colaborare întru spectacol. Piloții își dispută o poziție, dar ei trebuie, în același timp, să-și lase reciproc suficient loc. Numai că, la 200-300 kilometri pe oră, cu adrenalina la maximum, instinctul îți spune să ocupi orice spațiu pe care-l poți ocupa. Nu să i-l lași adversarului pentru că paragraful L, capitolul IV, articolul 2d din Codul Sportiv îți spune așa.

Până la urmă, o depășire nu e un număr de balet sau de înot sincron. E o luptă. Trebuie să-ți presezi adversarul, să te impui în fața lui. Într-o competiție, cineva pierde și cineva câștigă, chiar dacă asta pare azi ceva ciudat.