Vladislav Blănuţă a semnat cu Dinamo Kiev un contract valabil pe 5 sezoane, iar Adrian Mititelu a dat o adevărată lovitură după transferul atacantului de 23 de ani cotat la 1.8 milioane de euro.
Blănuţă va ajunge din Liga 3 în Conference League, iar mutarea a fost una care s-a făcut chiar în ultima secundă, la 23:59 a Elveţiei, imediat după ce Kiev l-a vândut la Girona pe Vladyslav Vanat, pentru 15 milioane de euro.
Adrian Mititelu încasează 2.6 milioane de euro pentru Vladislav Blănuţă
Conform digisport.ro, Adrian Mititelu se va alege cu 2.6 milioane de euro, la care se mai pot adăuga alte 300.000 de euro din bonusuri. De partea cealaltă, salariul anual al jucătorului va fi de 520.000 de euro, o sumă care poate creşte semnificativ în funcţie de nişte clauze din contract.
”Da, este un transfer care s-a făcut pe repede înainte. Așa este, aveți dreptate, transferul a devenit realizabil abia după ce Vanat a fost vândut de Dinamo Kiev, la Girona. Am semnat actele și am parafat totul pe ultima sută de metri. E foarte dificil să negociezi cu Adrian Mititelu, dar până la urmă am reușit.
Da, s-a semnat la 23:59, așa este. E ca și cum Vlad ar fi marcat golul victoriei în minutul 120 al prelungirilor”, a spus Arcadie Zaporojanu, pentru sursa citată.
Fosta campioană a Ucrainei va evolua în acest sezon european în Conference League, unde va întâlni Crystal Palace, Samsunspor, Zrinjski Mostar, Omonia Nicosia, Fiorentina și Noah.
- I-a fost cerută demisia și a surprins, după eliminarea Turciei de la Mondial! Reacția categorică a lui Vincenzo Montella
- Comentatorul turc a distrus naționala lui Montella după eliminarea de la Mondial: „Au venit pentru frizuri și Youtube”
- „Nu putem accepta”. Hakan Calhanoglu, „dărâmat” după ce Turcia a fost eliminată de la Campionatul Mondial
- Carlo Ancelotti a făcut anunțul mult așteptat, după ce Brazilia a dat recital cu Haiti, la Mondial
- Turcii au luat foc pe reţelele de socializare. Mii de fani au cerut o decizie radicală după eliminarea de la CM

































