Zeljko Kopic trage un semnal de alarmă, după 3-0 cu Petrolul: „Va trebui să înțelegem”

Daniel Işvanca Publicat: 15 septembrie 2025, 23:53

Comentarii
Zeljko Kopic trage un semnal de alarmă, după 3-0 cu Petrolul: Va trebui să înțelegem”

Zeljko Kopic la meciul cu Petrolul / SPORT PICTURES

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Petrolul Ploiești a continuat luni sezon de coșmar și a suferit un nou eșec, de această dată în fața celor de la Dinamo. Prahovenii au avut câteva șanse importante de a marca în acest joc, însă niciuna nu a fost fructificată.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru Dinamo a fost a cincea victorie din acest sezon, iar gruparea antrenată de Zeljko Kopic își continuă parcursul foarte bun din acest start de sezon. Totuși, antrenorul croat a avut un mesaj pentru conducere.

Zeljko Kopic cere transferuri la Dinamo

Dinamo a urcat pe podiumul Ligii 1 la finalul etapei a noua, ca urmare a succesului clar obținut pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, scor 3-0. Cătălin Cîrjan a făcut un nou meci mare pentru „câini”, fiind decisiv la două dintre cele trei goluri marcate de echipa sa.

După fluierul final, Zeljko Kopic a transmis că este evident faptul că nivelul de încredere din jurul echipei este unul ridicat, motiv pentru care au și venit aceste rezultate de excepție. În același timp, acesta a mai cerut câteva transferuri.

„Știam că va fi un meci greu și dacă nu suntem 100% nu putem să câștigăm. Adversarul a fost foarte compact. Când am reușit să facem o tranziție, am reușit să și marcăm. 

Reclamă
Reclamă

În repriza a doua am cerut mai multă eficiență în ultima treime de teren. Și Petrolul a oferit mai multe spații. Cu sprijinul fanilor am reușit să obținem cele trei puncte. Luăm fiecare meci în parte, ne-am pregătit două săptămâni pentru acest meci. Se poate vedea că jucătorii au încredere în ei.

Încă avem jucători care nu sunt la punctul maxim. Nu suntem top, dar suntem ok. Din cauza accidentărilor unii jucători sunt la niveluri diferite. Va trebui să înțelegem că avem nevoie de încă 2-3 jucători. Până acum, nu am reușit să îi transferăm. Cred că să fii supărat sau nervos nu te ajută. Știm ce ne trebuie și vom vedea ce vom reuși să facem, ce jucători vom aduce, a declarat Zeljko Kopic, potrivit digisport.ro.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi titular Daniel Bîrligea la Frosinone?
Loading ... Loading ...
Citește și:
21:35

Scuzele care nu au mai contat! Arbitrul a recunoscut greșeala din Ararat Armenia – Universitatea Craiova

21:00

LIVE TEXTU Cluj – Petrolul Ploiești 1-2. „Șepcile roșii”, fără Cristiano Bergodi pe bancă. Super-gol Lukic. Bară a lui Macalou

20:57

Dinamo forțează transferul înlocuitorului lui George Pușcaș! A marcat de 15 ori în sezonul trecut în Olanda

20:39

VideoJurnal Antena Sport | Simona Halep este chemată la cursele de mașini de Cristina Oprea

20:32

VideoJurnal Antena Sport | Nae Ungureanu a murit la 69 de ani

20:27

VideoJurnal Antena Sport | Dinamo e la mare căutare

1 Pe ce bani îl transferă Universitatea Cluj pe Jovo Lukic la FCSB 2 UPDATECristiano Bergodi a transferat la Universitatea Cluj portar de 1,97 metri. Şi Juventus l-a avut pe listă 3 Adevărul spus de Mihai Neşu, după ce soţia lui l-a părăsit şi s-a recăsătorit cu un om de afaceri 4 Cutremurător. Nicolae Negrilă a povestit cum a murit Nae Ungureanu: „Plâng, bă, tată! L-am găsit gheață” 5 Prima plecare de la Universitatea Craiova după eliminarea din Europa League! Mihai Rotaru caută deja înlocuitor 6 Gigi Becali trebuie să plătească 3 milioane de euro pentru înlocuitorul lui Daniel Bîrligea la FCSB
Citește și