Champions League a oferit o primă seară plină de dramatism, surprize și multe goluri. De asemenea, în urma partidelor de marți seara au fost setate și anumite borne remarcabile.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Spre exemplu, Kylian Mbappe a urcat în clasamentul golgheterilor din Liga Campionilor.

Cele mai tari statistici după ziua 1 de UCL

La meciul dintre Arsenal și Athletic Bilbao, unul dintre primele două ale noului sezon în faza grupei, scorul a fost deschis de Gabriel Martinelli din postura de rezervă, după doar 36 de secunde. Reușita sa a fost cea mai rapidă a unui jucător al „tunarilor” venit de pe bancă într-un meci de UCL.

În plus, Arsenal a devenit prima echipă din istoria Ligii Campionilor/Cupei Campionilor Europeni care câștigă șase meciuri consecutive în fața unor adversari din Spania. Trupa lui Arteta s-a impus în acest interval în fața Sevillei (de două ori), a Gironei, a lui Real Madrid (de două ori) și acum a lui Athletic Bilbao.

Tot de la 19:45 s-a jucat și PSV Eindhoven – Royal Union SG, unde belgienii s-au impus cu 3-1. Golul de onoare al olandezilor a fost înscris de Ruben van Bommel, care a marcat primul său gol în UCL la aproape exact 25 de ani de când tatăl său, Mark, reușea aceeași performanță.

Au urmat partidele de la ora 22:00, care au fost de-a dreptul spectaculoase. La meciul dintre Real Madrid și Olympique Marseille, Kylian Mbappe a marcat o „dublă” și a ajuns la 57 de goluri în Champions League. Francezul a ajuns pe locul 7 în clasamentul golgheterilor, după ce l-a devansat pe Ruud van Nisterlooy. În plus, atacantul „blanco” a devenit și jucătorul care a marcat de cele mai multe ori în poarta lui Marseille în acest secol, cu 12 reușite.

Tot pe Bernabeu, Franco Mastantuono a devenit cel mai tânăr titular debutant al lui Real în UCL, la 18 ani și 33 de zile. Recordul era deținut de Endrick, cu 18 ani și 73 de zile. Nu în ultimul rând, la Juventus și Borussia Dortmund, meci dramatic, s-a egalat recordul pentru cele mai multe goluri marcate într-o singură repriză.