O vedetă de la Real Madrid a venit cu un mesaj direct pentru Xabi Alonso. Declarația a fost făcută după primul meci din UEFA Champions League, câștigat de „galactici” cu scorul de 2-1.
Federico Valverde a vorbit la finalul duelului menționat anterior. Acesta a fost întrebat dacă preferă să joace pe poziția de fundaș dreapta și a transmis un mesaj direct.
Federico Valverde, mesaj direct pentru Xabi Alonso după Real Madrid – Olympique Marseille 2-1
Pe poziția de fundaș dreapta a fost titluar Trent Alexander Arnold, care a fost înlocuit încă din minutul 5, după ce a acuzat probleme medicale. Cel intrat în locul englezului, Dani Carvajal, a văzut cartonașul roșu în minutul 72.
Astfel, pentru următorul duel din UEFA Champions League, cu Kairat Almaty, Federico Valverde ar putea fi prezent partea dreaptă a apărării lui Xabi Alonso.
După meciul cu Marseille, Federico Valverde a explicat faptul că Xabi Alonso știe deja că nu preferă să joace pe poziția de fundaș dreapta:
”Să joc fundaș dreapta? Cred că mă descurc bine la mijloc. Am concurat la mijloc cu unii dintre cei mai buni jucători din lume și am reușit să-mi câștig locul alături de Modric, Kroos și Casemiro.
Simt că în momentul de față sunt unul dintre pilonii liniei de mijloc a lui Real Madrid. Antrenorul știe deja că nu îmi place să joc fundaș dreapta. Dar sunt mereu disponibil pentru orice are nevoie echipa”, a spus Federico Valverde, citat de MadridXtra.
Federico Valverde a mai fost utilizat ca fundaș dreapta atât sub comanda lui Carlo Ancelotti, cât și sun cea a lui Zinedine Zidane. Acesta s-a descurcat excelent atunci când a acoperit postul respectiv.
- Real Madrid, aproape 2 miliarde şi jumătate de euro! Cum arată topul celor mai valoroase branduri de fotbal din lume
- Mamadou Thiam și-a găsit echipă după plecarea de la FCSB! Unde va evolua fotbalistul de 31 de ani
- Andrea Compagno, revenire pe gazon după 296 de zile! Unde mai evoluează acum atacantul gonit de Gigi Becali
- Nicolae Stanciu, încă o reușită în campionatul Chinei! Românul, de neoprit la Dalian Yingbo
- Încă o lovitură la Trabzonspor: fostul câștigător al Balonului de Aur, dorit lângă Mohamed Salah


































