Tudor Băluță a oferit prima reacție după Oțelul – Univeristatea Craiova 1-0. Mijlocașul nu s-a ferit și a declarat că adversarii „au tras de timp din prima repriză”.
Totuși, Băluță a dat asigurări că oltenii își vor reveni, după înfrângerea de la Galați. Jucătorul lui Mirel Rădoi a explicat și că echipa se gândește acum doar la meciul cu Dinamo, din următoarea etapă.
Ce a spus Tudor Băluță după Oțelul – Universitatea Craiova 1-0
„A fost o primă repriză mai slabă. În a doua am dominat complet, nu a vrut mingea să intre din păcate. Mergem înainte, ne gândim la următorul meci.
Am discutat și la pauză, ne-a spus și mister, nu am fost tocmai noi care am fost în meciurile trecute. Nu pot găsi acum o cauză anume. Clar, vom discuta, să vedem ce putem îmbunătăți pe viitor.
Ei au câștigat, e rezultatul final, ne gândim la următoarele meciuri.
Nu știu dacă a fost doar sentimentul meu că am avut multe ocazii în a doua repriză. Situația lui Bancu, a lui Nsimba pe final acum. Așa a fost să fie în seara asta. Până acum am marcat cel puțin două goluri, acum nu a reușit să intre mingea în poartă. Au tras de timp din prima repriză.
Am venit cu gândul la victorie, însă de mâine trebuie să ne gândim la partida care vine.
O înfrângere e neplăcută în orice scenariu. Vrei, nu vrei, e greu să crezi că vei merge tot sezonul fără să pierzi un meci. Din păcate, am pierdut aici, însă, din punctul meu de vedere, trebuie doar să ne ambiționăm. Partidele vor deveni din ce în ce mai grele, toți vor să ne bată. Eu zic că putem să revenim pe drumul pe care am fost până acum, nu trebuie să facem o tragedie din asta. Mergem înainte”, a spus Tudor Băluță, la digisport.ro.
- Arnold Garita a ajuns la București și e gata să dea totul pentru FCSB: „Acesta e obiectivul”. Mesaj categoric pentru Bîrligea
- Gică Hagi trage un semnal uriaș de alarmă în privința antrenorilor: „Mai mult respect”. Mesaj indirect pentru Gigi Becali
- Mihai Stoica „a luat foc” după ce l-a auzit pe primarul Ciprian Ciucu: „Îi e silă”. Cum a fost numită FCSB de primar
- „E mai bun decât Bîrligea!” Atacantul startului de sezon semnează: 1,5 milioane de euro
- Unde se transferă Virgiliu Postolachi, după ce Bergodi i-a transmis că nu mai contează pe el


































