Închide meniul

“Vin să ia salariile unor români”! Jucătorii lui Dinamo, făcuţi praf de Rădoi! A criticat şi arbitrajul

Publicat: 27 septembrie 2025, 0:11

Comentarii
Vin să ia salariile unor români! Jucătorii lui Dinamo, făcuţi praf de Rădoi! A criticat şi arbitrajul

Mirel Rădoi / Sport Pictures

Mirel Rădoi (44 de ani) i-a “distrus” pe Stipe Perica (30 de ani) şi Maxime Sivis (27 de ani) după scandalul ce a izbucnit pe tunelul stadionului Ion Oblemenco. Mirel Rădoi a avut un discurs dur mai ales la adresa lui Perica.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

El a susţinut că a intervenit pentru a-i despărţi pe jucătorii implicaţi în conflict. Legat de meci, Rădoi a criticat decizia centralului Cojocaru de a-l elimina doar pe Nicuşor Bancu. El a spus că nu vrea să discute prea multe, de teama suspendării, dar a transmis, răspicat, că decizia lui Cojocaru a fost greşită.

Mirel Rădoi: “Până la roşu nu aveam nicio emoţie”

“Un meci cu goluri. Era greu să se termine la egalitate. Are două scenarii. Până la roşu nu aveam nicio emoţie. După aceea s-a întors cumva, şi iniţiativa şi posesia şi ocaziile au apărut la poarta noastră.

Eu, ca şi al patrulea arbitru, am văzut faza de aproape (n.r: a eliminării lui Bancu). Cumva încerc să evit să discut pentru că nu vreau să fiu suspendat. Mi-e teamă să vorbesc, sincer. Pentru mine e o fază clară. Primul care loveşte e Armstrong. După aceea, să vii exact invers… Dânşii ştiu. Trebuie să acceptăm şi să mergem mai departe.

Au avut atitudine, determinare, spirit de echipă (n.r: jucătorii Craiovei). Nu am ce să le reproşez.

Reclamă
Reclamă

“Decizia de a-i da roşu doar lui Bancu e greşită”

Am scăpat o victorie în seara asta, care nu putea fi pusă la îndoială dacă rămâneam 11 la 11. Decizia de a-i da cartonaş roşu doar lui Bancu e greşită. Dacă ne uităm la lovitura lui Armstrong cu talpa în piept… Proşti nu suntem. Cred că şi arbitrii au văzut ca noi. Dacă Nicu era inspirat să nu reacţioneze, măcar rămâneam 11 la 11 şi eram siguri şi de victorie.

(n.r.: de meciul cu Rakow) Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă, delicată, cu o echipă foarte compactă, disciplinată pe ambele momente. Scoate maximum. O echipă foarte puternică, din ce am observat, cu un român acolo (n.r: Racoviţan), fundaş dreapta într-o linie de 3. Va fi o partidă mult mai puternică decât în seara asta.

“Dacă săreau suporterii ce mai făcea marele Perica?”

(n.r: despre scandal) Data viitoare intru direct în vestiar şi nu mă mai bag. Totul a început de afară. Și când vreau să ajut pe cineva… Și eu am fost străin în altă țară, dar nu m-am dus să înjur și după să dau cu apă, iar apoi să mă bag în spatele bodyguarzilor. Nu poţi să vii tu, Perica, să începi să înjuri suporterii. De acolo a plecat. Sivis după aia a venit aici. Nu poţi să vii aşa. Să îşi asume cei care au înjurat. Dacă săreau suporterii ce mai făcea marele Perica? Vin să ia salariile unor români şi ne spun că suntem noi, românii, nu ştiu cum…

Reclamă

Arunca cu apă din spatele bodyguarzilor (n.r: Perica). Zici că suntem la grădiniţă”, a declarat Mirel Rădoi pentru digisport.ro după Universitatea Craiova – Dinamo 2-2.

Universitatea Craiova – Dinamo 2-2. Oltenii au jucat o jumătate de oră în inferioritate

Echipa bucureşteană Dinamo a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 2-2, cu gruparea Universitatea Craiova, în etapa a 11-a din Liga 1.

Ambele echipe au avut ocazii în startul partidei. Mai întâi a fost şutul lui Cicâldău, pe lângă poartă, din minutul 5, apoi execuţia ratată a lui Sivis, patru minute mai târziu. Primul gol a picat în minutul 16, când Perica a nimerit bara, mingea a revenit în teren şi Alexandru Musi a trimis-o în plasa porţii gazdelor. Oltenii au egalat la numai patru minute după reşita oaspeţilor. Baiaram l-a servit pe Samuel Teles, iar acesta a înscris dintre doi jucători adverşi, cu un şut din careu. Minutul 30 a adus ocazia lui Al-Hamlawi, care a trimis puţin pe lângă poartă.

Craiova a preluat conducerea în minutul 50, când Badelj a marcat cu o lovitură de cap la cornerul lui Cicâldău. Gazdele au rămas în zece din minutul 65, când un clinci între Bancu şi Armstrong, în care ambii jucători au comis gesturi nesportive, a fost sancţionat de arbitrul Adrian Cojocaru cu un cartonaş roşu acordat doar lui Bancu. Armstrong a avut golul egalizator în vârfuul ghetei, dar a şutat slab din careu, în minutul 69. Dinamoviştii au forţat golul încercând o formulă ofensivă pe final, iar două rezerve, Armstrong şi Alexandru Pop, au colaborat la golul egalizator, din minutul 90, înscris de Pop. Isenko a scos un minutul mai târziu, cu o intervenţie excelentă, din faţa lui Karamoko, iar Universitatea Craiova – Dinamo s-a terminat 2-2.

Oltenii rămân lideri, cu 24 de puncte, două mai mult decât echipa de pe locul al doilea, FC Argeş. Dinamo e pe locul al treilea, cu 20 de puncte.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuşi Universitatea Craiova să ia titlul în acest sezon fără Mirel Rădoi?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:31
Fostul star de la Chelsea a ajuns în spital din cauza unor “anomalii cardiace”
9:29
Lionel Messi, întrebat din nou dacă participă la Cupa Mondială din 2026: “Nu vreau să fiu o povară”
8:50
Nadia Comăneci, “Zeiţa de la Montreal”, a împlinit 64 de ani
8:48
Ladislau Boloni nu s-a ferit de cuvinte înainte de Bosnia – România: “Vreau să înțep jucătorii”
8:28
Ce a putut spune Gigi Becali despre scandalul de pariuri de la Metaloglobus: “Chiar la echipe mari”
8:24
Mihai Rotaru a dezvăluit cum l-a adus pe Filipe Coelho la Universitatea Craiova: “E profilul dorit”
1 A plecat de la CFR Cluj şi a semnat cu rivalii. De mâine este la club 2 Fotbalist, băut la antrenamentul FCSB-ului. Mihai Stoica: “Nu putea să stea în picioare!” 3 Scandal la naționala Spaniei. Starul Lamine Yamal, scos din lot de Luis de la Fuente 4 Unde a fost surprins Mirel Rădoi în momentul în care Universitatea Craiova anunţa noul antrenor 5 FotoGestul făcut de Gabi Tamaş şi Dan Alexa după ce s-au calificat în finala Asia Express! 6 OFICIAL | Filipe Coelho e noul antrenor al Universităţii Craiova! Cine e înlocuitorul lui Mirel Rădoi
Citește și