Real Madrid își pregătește deja strategia pentru sezonul următor și ia în calcul tot mai mult plecarea lui Vinicius Junior de pe ”Bernabeu”. Brazilianul a primit un avertisment de la președintele Florentino Perez, care i-a transmis că îl va ceda în vara anului 2026, dacă va refuza să-și prelungească contractul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru a specula o eventuală plecare a acestuia, conducerea „los blancos” a început deja căutările pentru un înlocuitor, iar „alesul” Realului este nimeni altul decât Erling Haaland.

Erling Haaland la Real Madrid? Mutarea gândită de Florentino Perez

Relația dintre Vinicius Junior și Real Madrid nu este una bnă, asta după ce brazilianul a refuzat în repetate rânduri propunerea clubului de prelungire a contractului.

Acesta ar fi tentat să dea curs ofertelor venite din Arabia Saudită, iar despărțirea de formația de pe ”Bernabeu” s-ar putea produce în vara anului 2026, cu un an înainte de expirarea înțelegerii.

Evident, Real Madrid va avea nevoie de un înlocuitor pentru a suplini plecarea lui Vini Jr, însă cei de la caughtoffside.com vin cu un scenariu ireal. Sursa citată menționează că Florentino Perez ar forța transferul lui Haaland.

Norvegianul mai are contract cu Manchester City până în iunie 2034. Ce înseamnă asta? Real va trebui să achite o sumă uriașă pentru a-l transfera pe atacant, undeva la aproximativ 250 de milioane de euro.