“S-a târât ca o cârpă!” Cristi Chivu, probleme înainte de Napoli – Inter

Publicat: 25 octombrie 2025, 12:45

Comentarii
S-a târât ca o cârpă! Cristi Chivu, probleme înainte de Napoli – Inter

Cristi Chivu, în timpul unui antrenament - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cristi Chivu are parte de unul dintre cele mai tari meciuri ale debutului său în cariera de antrenor. Inter va evolua sâmbătă, împotriva lui Napoli, pe stadionul “Diego Armando Maradona”, de la ora 19:00.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La conferinţa de presă susţinută înaintea celui mai tare meci din Serie A din etapa a opta, Cristi Chivu a apărut într-o formă fizică mai puţin bună, din cauza unui virus. Cei de la Tuttosport l-au comparat cu o cârpă.

Cristi Chivu, probleme înainte de Napoli – Inter

”Un virus extrem de supărător l-a pus la pământ. Chivu, care a avut zile mai bune, s-a târât, literalmente, ca o cârpă la conferință”, au notat italienii.

Asta nu l-a împiedicat pe Chivu să ia atitudine atunci când un jurnalist a vorbit despre faptul că “Italia e casa lui din punct de vedere fotbalistic”. “Eu sunt român și sunt mândru de acest lucru”, a spus Cristi Chivu, zâmbind.

Înaintea meciului cu Napoli, Inter e la egalitate de puncte cu campioana Italiei. Ambele au acumulat 15 puncte. Liderul AC Milan a făcut doar egal, acasă, cu Pisa, 2-2. Cristi Chivu ar putea profita şi cu o victorie cu Napoli să urce pe primul loc.

Reclamă
Reclamă

Spre deosebire de Napoli, Inter are un moral bun. Echipa lui Chivu vine după o înfrângere la scor, 4-0, în deplasare, cu Union Saint-Gilloise. Şi în campionat Inter a obţinut o victorie importantă, cu 1-0, pe terenul Romei.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:47

Surprizele lui Gică Hagi de pe lista preliminară a stranierilor la naţionala României

13:26

Mihai Covaliu trage un semnal de alarmă, după suspendarea provizorie a Anei Bărbosu: “Federaţiile să fie mai implicate”

13:17

Lista preliminară a stranierilor convocaţi de Gică Hagi la naţională pentru meciurile cu Georgia şi Ţara Galilor

12:53

Barcelona, gata de transferul lui Andrei Raţiu! Anunţul presei catalane

12:34

FRF a amânat startul viitorului sezon de Liga 1! Decizia de urgenţă luată de forul condus de Răzvan Burleanu

11:56

Decizia luată de autorităţile americane înainte de cel mai tare Mondial din istorie!

1 FotoCel mai crunt destin al unui câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua! S-a sinucis, după un şir întreg de drame 2 Vlad Chiricheş, aşteptat să semneze! Echipa unde e dorit fostul jucător al FCSB-ului 3 Făcut KO de Tchouameni, Valverde a plecat din vestiar în scaun cu rotile. Dezvăluie halucinantă făcută de presa din Spania 4 Dramatism total! Andrei Raţiu şi Rayo au “salvat” Spania în minutul 90+4. Performanţa are impact asupra Champions League 5 Mbappe îi enervează din nou pe fanii Realului! Cum a fost surprins astăzi, după bătaia Valverde – Tchouameni 6 O nouă bătaie între titularii lui Real Madrid! Unul dintre jucători a ajuns la spital, iar clubul a intervenit!
Citește și