Antrenorul lui U Cluj, Cristiano Bergodi (61 de ani), a fost întrebat la conferinţa de presă de după înfrângerea cu FCSB, 0-2, dacă Darius Olaru “a fost puţin şmecher” la faza la care a fost eliminat Alessandro Murgia (29 de ani).
Olaru a avut o prestaţie excelentă în partida cu U Cluj, reuşind o dublă. Primul gol, marcat în minutul 32, a fost o “bijuterie”. Căpitanul FCSB-ului a reluat superb, din voleu, după o centrare de pe partea dreaptă.
Cristiano Bergodi: “Nu mă interesează comportamentul adversarilor”
“Nu mă interesează comportamentul adversarilor. Jucătorii mei trebuie să știe că adversarii pot simula și nu ar fi trebuit să intre atât de decis. Murgia putea să stea mai liniștit acolo și cred că am fi putut face un meci important.
Eu cred că noi am avut situațiile mai importante în primele 30 de minute, până la golul lui Olaru. După, a trebuit să jucăm 10 contra 11. S-a stricat un meci, e păcat, dar mergem înainte”, a declarat Cristiano Bergodi la conferinţa de presă.
U Cluj – FCSB 0-2
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, cu 2-0, gruparea Universitatea Cluj, în etapa a 15-a din Liga 1.
Bucureştenii au deschis scorul la Cluj prin Darius Olaru, în minutul 32, cu un gol superb, din voleu. După şapte minute, Murgia a primit al doilea galben şi a fost eliminat, lăsându-şi echipa în zece, iar în minutul 55 oaspeţii şi-au dublat avantajul. Presat de Bîrligea, Cisse a greşit o pasă, Olaru a recuperat şi a înscris cu un şut pe jos. Miculescu a trimis puţin peste poartă în minutul 59 şi FCSB s-a impus cu 2-0.
Bucureştenii au ajuns pe locul 7, cu 19 puncte, în timp ce U Cluj are 17 puncte şi se află pe locul 10.
U CLUJ: Lefter – Mikanovic, J. Cisse, Capradossi, Chipciu – Murgia, Artean (G. Simion 77), Bic (A. Trică 84) – Macalou (El Sawy 63), Lukic, Postolachi (D. Nistor 63). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Cercel, Radunovic – Lixandru (Miculescu 46), Şut – Cisotti (Octavian Popescu 90+1), Fl. Tănase, Olaru (Baba Alhassan 88) – Bîrligea (Mamadou Thiam 79). ANTRENOR: Elias Charalambous
Cartonaşe galbene: Murgia 36, Bic 66 / Pantea 90+4
Cartonaş roşu: A. Murgia (U Cluj) min. 39
Arbitri: Adrian Cojocaru – Daniel Mitruţi, Alexandru Filip
Arbitri VAR: Rareş Vidican – Lucian Rusandu
- “Frustrarea e mare!” Mihai Rotaru a pus tunurile pe arbitraj, după Universitatea Craiova – Rapid 2-2: “Cerem să fim respectaţi”
- Verdictul specialistului după ce Craiova a primit penalty la ultima fază a meciului cu Rapid. Jucătorul lăudat: „Stofă de stofă”
- Legenda Craiovei s-a revoltat, după ce Mirel Rădoi a plecat în timpul meciului cu Rapid: “Nu are voie să plece!”
- Victor Angelescu nu se teme de FCSB! Discurs războinic, după 2-2 cu Craiova: „Putem să câștigăm titlul”
- Mirel Rădoi a spus de ce a plecat la vestiare înainte de finalul din Univ. Craiova – Rapid 2-2: „Nu am mai avut răbdare”
































