Dennis Man (27 de ani) nu a mai avut realizări în meciul cu Olympiacos, la fel ca în partidele cu Napoli şi Fortuna Sittard.
Man a evoluat 58 de minute în partida lui PSV cu campioana Greciei, fiind înlocuit cu Couhaib Driouech. Cu Napoli Dennis Man a reuşit o „dublă”, iar cu Fortuna Sittard a reuşit un gol şi a dat un assist.
Dennis Man nu a mai repetat prestaţiile excelente din meciurile cu Napoli şi Fortuna Sittard
Dacă în jocurile cu Napoli şi Fortuna Sittard Dennis Man a fost MVP, în partida cu Olympiacos nu a reuşit să iasă în evidenţă.
Site-ul de specialitate sofascore.ro i-a acordat nota 6.2 jucătorului român. Man a trimis două şuturi spre poartă. Niciun balon trimis de el în partida cu Olympiacos nu a prins spaţiul porţii. Man a avut un procentaj de 84% al paselor reuşite. A pasat de 19 ori, iar 16 pase şi-au atins ţinta. Man a atins mingea de 32 de ori, a încercat 4 driblinguri, ieşindu-i numai unul şi a pierdut mingea de 8 ori.
Gelson Martins a marcat pentru Olympiacos în minutul 17 al meciului cu PSV. Campioana Olandei a reuşit să plece cu un punct din deplasarea în Grecia, Ricardo Pepi egalând în minutul 90+3.
Dennis Man este una dintre marile noastre speranţe pentru duelul crucial al tricolorilor din Bosnia, care va avea loc pe 15 noiembrie, de la ora 21:45. România va încheia grupa H de calificare la World Cup 2026 cu San Marino, într-un meci care va fi transmis în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
- Istvan Kovacs, acuzaţii dure după meciul din Liga Campionilor: „Dacă nu eram din Israel nu ar mai fi făcut asta”
- Celtic e OUT din Champions League după ce bătuse în tur cu 3-0! Evoluţie uriaşă pentru LASK şi calificare după prelungiri
- Bodo/Glimt, calificare în faza principală a Ligii! Echipa-revelație, gata de un nou sezon magic
- Vor juca în grupa principală a Ligii Campionilor, la 9 ani de la înființare! Nebunie cu Istvan Kovacs la centru
- Istvan Kovacs revine în Champions League! La ce meci a fost delegat după scandalul din Bodo/Glimt – Union SG


































