Trent Alexander-Arnold a revenit pe Anfield mai repede decât s-ar fi aşteptat. Liverpool a primit vizita lui Real Madrid, în etapa a patra din faza principală UEFA Champions League, iar „cormoranii” s-au impus cu 1-0, graţie golului marcat de Alexis MacAllister.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Xabi Alonso a decis să îl introducă pe Trent Alexander-Arnold pe finalul partidei, la 1-0 pentru gazde. În acel moment, fanii lui Liverpool au pus o presiune extraordinară pe fundaşul englez, care a fost huiduit copios la fiecare atingere de balon.

Trent Alexander-Arnold, apărat şi criticat, după ce fanii lui Liverpool l-au huiduit copios la revenirea pe Anfield

Trent a plecat în vară de la Liverpool, imediat după titlul cucerit în Premier League. Iniţial, el trebuia să ajungă gratis pe Santiago Bernabeu, dar pentru că madrilenii l-au vrut şi la Campionatul Mondial al Cluburilor, au plătit suma de 10 milioane de lire sterline pentru a-l trasnfera înainte de 30 iunie, atunci când îi expira înţelegerea cu Liverpool.

Peter Schmeichel nu a fost de acord cu modul în care Trent a fost primit pe Anfield şi a avut o reacţie dură la adresa fanilor, spunând că această primire a lui Trent pe Anfield a fost „dezgustătoare”. Jamie Carragher l-a contrazis pe fostul portar de la Manchester United şi a explicat de ce nu vede nimic greşit în comportamentul fanilor de pe Anfield la adresa lui Trent, în timpul meciului cu Real Madrid.

„Suporterii sunt cei care decid cum vei fi primit. În aceşti 20 de ani, Trent a susţinut că este un suporter pe teren. Acei suporteri din stadion nu ar pleca gratis şi nu ar juca pentru Real Madrid. Ok, e cariera lui, are doar una. E un băiat tânăr şi a avut mult succes.

Dar el a spus mereu că Liverpool este singura lui echipă, că vrea să fie căpitan, că vrea să fie o legendă. Dacă spui lucrurile astea, nu pleci când tocmai ai câştigat titlul şi ai şansa de a mai câştiga trofee alături de echipa ta.

Te duci la o echipă care te-a bătut de două ori în finala UEFA Champions League, e clubul cu care te baţi pentru a câştiga alte trofee. Înţeleg perfect reacţia suporterilor”, a declarat Jamie Carragher, potrivit dailymail.co.uk.