FCSB a câştigat şi în returul cu Lokomotiv Zagreb, scor 3-2, şi a obţinut calificarea în turul 3 din UEFA Youth League. Formaţia roş-albastră a câştigat cu acelaşi scor şi meciul tur şi a avansat cu 6-4 la general în turul următor.
În meciul disputat la Buftea, sub privirile lui Vlad Chiricheş şi Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, au marcat Necsculescu, Popa şi Toma.
FCSB – Lokomotiv Zagreb 3-2, în UEFA Youth League
Cel mai frumos gol al meciului a fost marcat de Mihai Toma, cel care a purtat şi banderola de căpitan. El l-a învins pe portarul croaţilor cu o „scăriţă”.
În turul următor, FCSB va da peste câştigătoarea dublei dintre Akademia Puskas şi Brann Bergen. În meciul tur, cele două au remizat, scor 1-1.
Înaintea fluierului de start a avut loc şi un moment de reculegere în memoria lui Emeric Ienei, fostul antrenor al Stelei, care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla. Fostul mare antrenor a murit la vârsta de 88 de ani.
Vlad Chiricheş, accidentat, a fost în tribune la Buftea. De asemenea, la meci şi-a făcut apariţia şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
La finalul celor trei tururi preliminare vor rămâne 10 echipe, care vor ajunge în 16-imi. Acestea vor întâlni echipele care vor termina pe locul 7-16 în grupa principală, în timp ce formaţiile de pe locurile 1-6 vor întâlni echipele care au terminat pe locurile 17-22.
- Mallorca – PSG 3-0. Tinerii pregătiţi de Luis Enrique, puşi la respect în Spania
- Mohamed Salah, primit ca un adevărat faraon de fanii lui Trabzonspor: „Nu am mai avut parte de aşa ceva până acum”
- Tragedie în Thailanda! Un fotbalist a murit pe teren după ce a fost lovit de fulger în timpul meciului
- Figo îi cere demisia lui Gianni Infantino! Atac dur al legendei Portugaliei: „Cel mai josnic, cel mai laş”
- Chelsea – Juventus 0-1. Eurogolul lui Zhegrova a decis confruntarea transmisă în AntenaPLAY

































