Universitatea Craiova – Rapid București a fost un meci spectaculos, atât pe teren, cât și în tribunele „vulcanului” din Bănie. Rezultatul a fost unul care a avantaj formația giuleșteană, oltenii reușind să egaleze la ultima fază a jocului, din penalty.
Suporterii alb-vișinii au fost însă implicați într-un incident care a necesitat intervenția forțelor de ordine în startul partidei, iar Comisia de Disciplină a emis o sancțiune în acest sens.
Amendă pentru clubul Rapid, după incidentele din startul meciului cu Craiova
Rapid București are un parcurs de senzație în campionatul intern, fiind clasată pe primul loc în Liga 1. Gruparea pregătită de Costel Gâlcă a fost chiar aproape de o victorie mare la Craiova, dar a fost egalată din penalty la ultima fază.
În startul partidei, suporterii alb-vișinii au avut un conflict intern, iar forțele de ordine au trebuit să intervină pentru a calma spiritele. Comisia de Disciplină nu a trecut cu vedere incidentul.
Potrivit digisport.ro, clubul giuleștean a fost sancționat cu suma de 16.875 de lei. Nici sărbătoarea de pe Arena Națională, de la finalul meciului dintre Dinamo și CFR Cluj nu a fost trecută cu vedere. După ce mai mulți fani au pătruns pe suprafața de joc, clubul din Ștefan cel Mare a primit un avertisment.
- Corvinul – Sepsi 1-1. Duelul nou-promovatelor, decis de două goluri marcate în două minute
- Echipa la care ar putea să ajungă Dennis Politic după ce a fost refuzat de Dinamo
- Rapid – CFR Cluj LIVE TEXT (21:30). Derby „feroviar” pe Giulești! Echipele de start
- Marius Baciu, categoric în privinţa „cârtiţelor” din vestiarul FCSB-ului: „Vă garantez”
- Protestul anunţat de Peluza Nord, înainte de FCSB – Farul. Reacţie dură după eliminarea din Europa: „A pus capac”

































