Ianis Hagi se pregăteşte de un transfer important. Presa din Grecia şi Turcia anunţă că Panathinaikos e gata să facă o mutare importantă în cariera lui. Panathinaikos vrea să-l transfere din iarnă şi să ofere pentru el 3.5 milioane de euro.
Presa din Grecia a scris că Panathinaikos îl urmărește cu atenție pe Ianis Hagi, iar în pauza competiţională se va face o ofertă pentru el. Şi turcii sunt la curent cu ultimele informaţii. „Ianis Hagi, care a impresionat la Alanyaspor, continuă să stârnească interesul cluburilor din Europa. Panathinaikos îl monitorizează îndeaproape pe mijlocașul de 27 de ani și e gata să înceapă negocierile oficiale în ianuarie. Gruparea din Atena, care este pregătită de Rafa Benitez, caută să-și întărească lotul, după ce în sezonul trecut a încheiat abia pe locul 6.”, scrie takvim.com.tr.
A urma să fie pregătit de un antrenor legendar
Experimentatul antrenor spaniol Rafa Benitez se află pe banca formaţiei Panathinaikos Atena. În vârstă de 65 de ani, Rafael Benitez a mai antrenat în cursul carierei sale echipele Valencia, FC Liverpool, Real Madrid, Inter Milano, SSC Napoli, Newcastle și Everton, între altele. El a obținut cea mai importantă performanță din cariera sa alături de Liverpool, pe care a condus-o la câștigarea Ligii Campionilor în sezonul 2004-2005.
În 2010, Rafa Benitez a câștigat Cupa Mondială a Cluburilor cu Inter Milano, cu o echipă din care făcea parte și fundașul român Cristian Chivu, actualul antrenor la grupării ”nerazzurra”. De asemenea, tehnicianul spaniol a cucerit trofeul în Europa League cu Chelsea Londra în sezonul 2012-2013.
- Nicolae Stanciu, al patrulea meci consecutiv cu gol în China! Românul, decisiv și de la punctul cu var într-un joc de infarct
- Legendarul arbitru s-a retras la 47 de ani! A condus ultimul meci din carieră chiar la Cupa Mondială
- Elias Charalambous şi Mihai Pintilii dau lovitura! Jucătorul alături de care au luat 2 titluri la FCSB semnează cu Levadiakos
- Campion în MLS, Alexandru Măţan s-a întors în Statele Unite! Cu cine a semnat
- Balonul de Aur 2026. Leo Messi nu mai e favorit! Cum arată topul după finala Cupei Mondiale, Spania – Argentina 1-0
































