Au mai rămas două etape din sezonul 2025 de Formula 1, iar lupta la titlu este extrem de strânsă. Penultima etapă a sezonului va avea loc în Qatar, iar descalificările lui Lando Norris şi Oscar Piastri din Las Vegas, după victoria lui Max Verstappen, fac lucrurile şi mai interesante.
În Qatar vom avea parte şi de ultimul weekend cu sprint, ceea ce înseamnă că au mai rămas 58 de puncte puse în joc până la finalul sezonului. Lando Norris este pe primul loc în clasamentul piloţilor, cu 390 de puncte, în timp ce Max Verstappen şi Oscar Piastri împart locul al doilea, amândoi cu câte 366 de puncte.
ABONAŢII ANTENAPLAY POT URMĂRI AICI MARELE PREMIU DIN QATAR
Oscar Piastri va pleca din pole în Qatar
Update 21:07: Oscar Piastri continuă weekend-ul perfect din Qatar și a obținut pole-ul și pentru cursa din Qatar de duminică. Lando Norris va pleca din P2, în timp ce Max Verstappen s-a clasat pe poziția cu numărul 3.
- 1. Oscar Piastri
- 2. Lando Norris
- 3. Max Verstappen
- 4. George Russell
- 5. Kimi Antonelli
- 6. Isack Hadjar
- 7. Carlos Sainz
- 8. Fernando Alonso
- 9. Pierre Gasly
- 10. Charles Leclerc
Update 20:42: Final de Q2 în Qatar. Hulkenberg, Lawson, Bearman, Bortoleto, Albon au fost eliminați, iar Oscar Piastri a avut cel mai bun timp.
Update 20:19: George Russell a fost cel mai rapid pilot din Q1. Yuki Tsunoda, Esteban Ocon, Lewis Hamilton, Lance Stroll și Franco Colapinto au fost eliminați. E un dezastru pentru britanicul de la Ferrari, care a fost eliminat în primul stint de calificări și înainte de sprint.
Update 20:00: A început primul stint de calificări pentru cursa de duminică din Qatar.
Oscar Piastri a câștigat sprintul din Qatar
Final: Oscar Piastri a câștigat cursa de sprint din Qatar și s-a ales cu opt puncte în plus în clasamentul piloților. George Russell a încheiat în spatele său, în timp ce podiumul a fost completat de Lando Norris. Max Verstappen, al treilea concurent în lupta la titlu, a terminat cursa de sprint pe locul 4.
Clasamentul general la piloți, după victoria lui Piastri din sprintul qatarez:
- 1. Lando Norris – 396 pct.
- 2. Oscar Piastri – 374 pct.
- 3. Max Verstappen – 371 pct.
Tur 13/19: Kimi Antonelli l-a depășit pe Fernando Alonso și a urcat pe locul 6, după ce a profitat de o greșeală făcută de iberic.
Tur 6/19: Oscar Piastri își menține poziția de lider al cursei. George Russell e în spatele său, la 1,5 secunde distanță.
Tur 1/19: A început cursa. Verstappen, care a plecat de pe locul 6, a urcat două poziţii încă din primul tur.
Update sâmbătă 15:35: Piloţii se pregătesc de ultimul sprint al sezonului.
We have a green light in the pit lane 👉#F1Sprint #QatarGP pic.twitter.com/kUv3NcpsL2
— Formula 1 (@F1) November 29, 2025
Oscar Piastri, pole-position în sprint
Update 20:20: Oscar Piastri a obţinut pole-position-ul în cursa de sprint! Pilotul McLaren, primul în calificările pentru sprint. Russell a fost pe 2, iar Norris pe 3. Campionul mondial Max Verstappen, doar pe locul 6 în calificările de sprint, în spatele colegului său, Tsunoda. Alonso a fost pe 4
Update 20:02: Hadjar, Bearman, Bortoleto, Hulkenberg şi Ocon, OUT din Q2 din calificările pentru sprint
Update 19:44: Dezastru pentru Lewis Hamilton în calificările pentru sprint! A fost eliminat din Q1
Update 19:30: Au început calificările pentru sprint în Marele Premiu al Qatarului
Update 16:33: Piastri a câştigat antrenamentul Marelui Premiu din Qatar! Colegul lui, Norris, s-a clasat pe 2. Alonso a venit pe 3. Campionul mondial Max Verstappen, doar pe 6

Update 28 noiembrie 15:25: A început unica sesiune de antrenamente din Marele Premiu din Qatar.
Un lucru este cert înaintea penultimei etape din Qatar. Lando Norris nu poate deveni campion mondial după cursa de sprint, dar poate pune mâna pe titlu după cursa de duminică, dacă diferenţa dintre el şi locul 2 este de 26 de puncte.
Week-end-ul de pe Lusail International Circuit începe vineri, de la ora 15:30, LIVE în AntenaPLAY, atunci când vor avea loc singurele antrenamente libere de la Doha. Tot vineri, de la ora 19:30, în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY, vor avea loc calificările cursei de sprint.
IT’S RACE WEEK IN QATAR! 🇶🇦
And it’s the penultimate round of the season 👀#F1 #QatarGP pic.twitter.com/I5vcCO8GA1
— Formula 1 (@F1) November 24, 2025
Sâmbătă, de la ora 16:00, va avea loc ultima cursă de sprint a anului 2025. De la ora 20:00, piloţii vor reveni pe circuit, pentru calificările cursei principale. Ambele evenimente de sâmbătă vor fi transmise în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY.
Duminică, de la ora 18:00, va avea loc marea cursă din Qatar, în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY, atunci când Lando Norris poate deveni în premieră campion mondial.
Circuitul din Qatar a găzduit prima cursă de Formula 1 în 2021. Un an mai târziu, cursa nu a mai avut loc, din cauza Cupei Mondiale de fotbal, dar a revenit în 2023 în calendar, atunci când s-a anunţat semnarea unui contract valabil 10 ani. Dacă ediţia din 2021 a fost câştigată de Lewis Hamilton, Max Verstappen a fost cel care s-a impus în 2023 şi 2024 în Qatar. În 2023, el a cucerit matematic titlul după cursa de sprint de pe Lusail International Circuit.
Programul Marelui Premiu din Qatar
Vineri
- 15:30: Antrenamente (AntenaPLAY)
- 19:30: Calificări sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
Sâmbătă
- 16:00: Cursa de sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
- 20:00: Calificări (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
Duminică
- 18:00: Cursa (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
- Sergio Perez, discurs dur la adresa Red Bull: “A fi coechipierul lui Verstappen este cel mai prost job din F1”
- Agentul lui Max Verstappen, “săgeată” către Lando Norris: “Trebuia să devină campion mult mai devreme”
- Max Verstappen, peste Lando Norris în opinia piloților și a șefilor din F1. Distincțiile câștigate de olandez
- Surpriza anului – Isack Hadjar. Analiza lui Adrian Georgescu
- Noul monopost McLaren pentru sezonul 2026 a fost vândut cu 9,5 milioane de euro

































