Mihai Stoica a confirmat discuțiile pentru primul transfer al FCSB-ului: „Ne-a interesat mereu”

Daniel Işvanca Publicat: 25 noiembrie 2025, 19:57

Comentarii
Mihai Stoica a confirmat discuțiile pentru primul transfer al FCSB-ului: Ne-a interesat mereu”

Mihai Stoica / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Andre Duarte este una dintre principalele ținte ale celor de la FCSB în această iarnă, iar transferul acestuia s-ar putea realiza în scurt timp, având în vedere faptul că acesta este în prezent liber de contract.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mihai Stoica a confirmat interesul campioanei României pentru fostul jucător de la FC U Craiova 1948 și a transmis că acesta a fost mereu o țintă pentru gruparea roș-albastră.

Andre Duarte, pe radarul celor de la FCSB

Chiar dacă a fost unul dintre titularii incontestabili ai echipei, Andre Duarte nu a plecat în condiții bune de la Ujpest. EL a fost exclus din lot 3 săptămâni, apoi, după mai multe discuţii cu conducerea clubului, fundașul portughez și-a anunțat plecarea.

Mihai Stoica a confirmat interesul pentru fotbalistul în vârstă de 28 de ani, care a mai evoluat pentru Alverca, Estrela Amadora, FCU Craiova, Reggiana și NK Osijek

„S-a făcut liber de Ujpest. A fost mereu, ne-a interesat mereu, da. Am fost în contact, nu avem nimic deocamdată, dar a fost o discuție. A plecat de la Craiova, a jucat la Osijek meci de meci, a jucat la Ujpest meci de meci, după s-a întâmplat ceva, nu știu ce, a fost trimis la echipa a doua și acum s-a reziliat contractul. (n.r. Dacă au mai multe discuții cu fundași centrali) Da. (n.r. Duarte) A jucat toate secundele într-o ediție de campionat.

Reclamă
Reclamă

Sunt niște fundași foarte interesanți în Europa care termină în vară, intră în ultimele 6 luni. Dacă semnezi cu jucătorul, e mult mai ușor să negociezi cu clubul”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:12

Fotbalistul pentru care s-au luptat Rapid şi Universitatea Craiova a semnat!

22:00

LIVE SCORELiverpool – Atletico, Napoli – Arsenal și alte două meciuri se joacă ACUM. Barcelona și Stuttgart, spectacol în Ligă

21:51

Gabriel Jesus, debut de vis în tricoul Barcelonei! Brazilianul și Adeyemi au marcat la primul meci de Ligă al catalanilor

21:32

VideoJurnal Antena Sport | Hector Ţigler vrea să îi calce pe urme lui Max Verstappen

21:30

VideoJurnal Antena Sport | Jerko Kragic s-a întors la Steaua să facă istorie în Champions League

21:27

VideoJurnal Antena Sport | Ispita Frankie, gata să îi facă KO cu şarmul pe băieţii de la Insula Iubirii

1 Ianis Hagi a bătut palma cu noua echipă şi face vizita medicală! Fiul „Regelui” pleacă din Turcia 2 Şoc în Anglia: Erling Haaland a început discuţiile pentru transfer şi a ales între Real Madrid şi Barcelona! 3 Gigi Becali schimbă foaia la FCSB: „Cea mai mare ţeapă! În viaţa mea nu o să mai fac asta” 4 Dinamo, aproape să-l vândă pe Mamoudou Karamoko. Suma de necrezut cerută pentru transfer 5 Pancu nu glumește! Rapid i-a reziliat contractul unui jucător 6 Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat
Citește și