Datorită locului 3 ocupat sâmbătă în Raliul Arabiei Saudite, Sébastien Ogier (Toyota) a câştigat al 9-lea titlu mondial în WRC, alăturându-se astfel lui Sebastien Loeb în fruntea clasamentului all-time.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sébastien Ogier (Toyota) a obţinut sâmbătă al nouălea titlu mondial după cele din 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2020 şi 2021, deşi a ratat trei etape în acest sezon (Suedia, Kenya şi Estonia). Este însă primul titlu pentru copilotul său, Vincent Landais.

Al 9-lea titlu mondial pentru Sebastien Ogier, care l-a egalat pe Sebastien Loeb!

Cu trei puncte în urma coechipierului său de la Toyota, Elfyn Evans, înaintea ultimei curse a campionatului, pilotul din Hautes-Alpes a câştigat în cele din urmă titlul, după un weekend extrem de disputat.

Ogier s-a impus cu patru puncte în faţa şi Evans (293 faţă de 289).

Victoria în Arabia Saudită a revenit lui Thierry Neuville (Hyundai), prima din acest sezon, în faţa lui Adrien Fourmaux (Hyundai).