Echipa spaniolă FC Barcelona s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei Deportivo Alaves, scor 3-1, după ce oaspeţii au deschis scorul chiar în primul minut.
În urma rezultatului de pe Camp Nou, formația lui Hansi Flick a urcat provizoriu pe primul loc în La Liga.
Barcelona, peste Real Madrid în ierarhia La Liga
Pablo Ibanez a înscris pentru Alaves din primul minut al meciului de pe Camp Nou, dar reacţia catalanilor a fost excelentă şi Lamine Yamal a egalat şapte minute mai târziu, servit de Lewandowski. Minutul 26 a adus al doilea gol al gazdelor, înscris de Dani Olmo din assist-ul lui Raphinha.
+3! ✅ pic.twitter.com/ern1GnsvmU
— FC Barcelona (@FCBarcelona) November 29, 2025
Echipa lui Hansi Flick a rămas la conducerea jocului, dar golul a “căzut” abia pe final, în al treilea minut de prelungire, înscris de Dani Olmo, din pasa lui Yamal. FC Barcelona – Alaves 3-1, iar catalanii au trecut, momentan, pe primul loc în clasament, cu 34 de puncte. Alaves ocupă poziţia a 14-a, cu 15 puncte, potrivit news.ro.
- A câștigat 15 trofee cu Real Madrid, dar a plecat deși mai avea contract încă un an
- Liverpool, ofertă uriaşă pentru Andrei Raţiu! Suma pe care o poate primi Rayo în schimbul fundaşului naţionalei
- Horaţiu Moldovan, OUT de la Atletico Madrid! Românul, pe lista unei echipe de Champions League
- Ce a spus Marc Cucurella despre Vinicius şi Jose Mourinho, după ce a prins transferul uriaş la Real Madrid!
- Julian Alvarez și-a decis viitorul! Cu cine vrea să semneze după ce și-a cerut transferul de la Atletico
































