Poziţia lui Cosmin Olăroiu nu mai este sigură pe banca tehnică a Emiratelor Arabe Unite, după ce a mai suferit un eșec, de această dată în fața Iordaniei, scor 1-2, în prima etapă a grupei C de la Cupa Arabă.
Pentru Olăroiu urmează meciuri cu Egipt și Kuweit și are nevoie neapărat de puncte, deoarece se află pe ultimul loc. În acelaşi timp, a început să se vorbească intens despre demiterea selecţionerului român.
„Această competiție este una de evaluare pentru Cosmin. Și va determina rămânerea sau plecarea sa de la echipa națională. Dacă federația are un proiect pe termen lung, atunci Olăroiu trebuie să fie evaluat corect. În preliminariile Mondialului, el n-a avut timp suficient pentru a-și implementa ideile și, de aceea, a ratat calificarea. Dar acum, s-a mers la Arab Cup cu prima echipă, din dorința de a afla potențialul lotului actual și pentru a vedea ce poate obține Cosmin Olăroiu cu acești jucători. În concluzie, acest turneu va fi examenul final pentru Cosmin. Rămânerea sau plecarea sa de la echipa națională se va decide după competiția care urmează“, a dezvăluit Khaled Al-Awadhi, un cunoscut jurnalist din Emirate.
- Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din-Statele-Unite, Canada şi Mexic
- Primul transfer mare în Premier League din această vară! Acordul lui Mourinho, ultimul obstacol
- Schimbare istorică în fotbal! FIFA a aprobat noul regulament: fiecare contract va avea clauză de reziliere
- „Întâlnire de gradul III la Gaziantep!” Turcii anunță ce urmează pentru Mirel Rădoi
- Ivan Savvidis a decis: ce se întâmplă cu Răzvan Lucescu, după oferta de milioane primită
































