Cristi Borcea (55 de ani) anticipează că Dinamo se va bate la titlu dacă va reuşi să o învingă pe FCSB în „Derby de România”.
Înaintea derby-ului, Dinamo e pe 3, cu 34 de puncte, iar FCSB e pe 9, cu 24 de puncte.
Cristi Borcea: „Dinamo, dacă câştigă, se bate la campionat”
„Un meci greu, ca întotdeauna între Dinamo şi Steaua (n.r: FCSB). Dinamo, dacă câştigă, ia o opţiune serioasă pentru a se bate la campionat, dacă mai ia şi 2-3 jucători.
Campionatul e foarte slab, nu slab. N-are rost să dezvoltăm. N-avem nici echipe, nici echipă naţională. (n.r.: Pe vremea când era implicat la Dinamo) Din 18 (n.r.: echipe), 15 aveau buget peste 12 milioane (n.r.: de euro). Erau 5-6 care aveau bugete de 18 milioane”, a declarat Cristi Borcea pentru digisport.ro.
Zeljko Kopic (48 de ani) încearcă să îi surprindă pe Elias Charalambous şi Mihai Pintilii cu primul 11 de la derby. Kopic a decis să mizeze în centrul atacului pe Alberto Soro, care e în mod obişnuit extremă. Totodată, Danny Armstrong, care a marcat un hattrick în meciul tur dintre cele două echipe, e titular, deşi era anunţat absent la derby din pricina unei accidentări.
Echipele de start:
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Radunovic, Graovac, Ngezana, Creţu – Lixandru, Şut – Toma, Olaru, Cisotti – Florin Tănase Antrenor: Elias Charalambous
Rezerve: Udrea, Zima, Dăncuș, Edjouma, Pantea, Oct. Popescu, Stoian, Thiam
Dinamo (4-3-3): Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruţ – Gnahore, Mărginean, Cîrjan – Armstrong, Soro, Caragea Antrenor: Zeljko Kopic
Rezerve: Roșca, Din, Tabuncic, Milanov, Perica, Mazilu, Mihai, Soare, Kyriakou, Toader, Bărbulescu, Pop
- Anderson Ceara a semnat! Jucătorul dorit de FCSB a dat lovitura şi va avea un salariu uriaş
- Când semnează Arnold Garita cu FCSB. Motivul pentru care transferul întârzie să se oficializeze
- Programul etapei a şasea din Liga 1. Trei meciuri „de foc”, programate
- Încă două transferuri la Dinamo. Andrei Nicolescu a făcut anunţul: „Trebuie să fim pregătiţi”
- Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică































